Atacul ucrainean de la Makiiva, în care sute de soldați ruși ar fi fost omorâți, provoacă furie în Rusia: „Este oribil” Webpress, 3 ianuarie 20233 ianuarie 2023 Bloggerii militari ruși au reacționat dur împotriva conducerii militare a Moscovei, care a admis ieri, într-un gest rar, că peste 60 de soldați ruși au fost uciși în noaptea de Anul Nou în urma unui atac ucrainean cu rachete HIMARS care a vizat o clădire din orașul ocupat Makiivka, potrivit Sky News, citat de G4Media. Potrivit sursei citate, Ucraina a susținut că 400 de soldați ruși au murit în acest atac, iar imagini neverificate publicate pe rețelele de socializare arată că fosta școală ucraineană a fost practic distrusă. „Ceea ce s-a întâmplat în Makiivka este oribil”, a scris Arhanghelul Spetznaz Z, un blogger militar rus cu peste 700.000 de abonați pe aplicația de mesagerie Telegram. „Cui i-a venit ideea de a plasa personalul în număr mare într-o singură clădire, unde chiar și un prost înțelege că, dacă se lovește cu artileria, vor fi mulți răniți sau morți?”, a scris el. Comandanților „nu le pasă deloc” de muniția depozitată în dezordine pe câmpul de luptă, a mai spus el. Între timp, Igor Girkin, un fost comandant al trupelor pro-ruse din estul Ucrainei, a declarat că sute de persoane au fost ucise sau rănite. Politicienii ruși au vorbit, de asemenea, despre incident, Grigori Karasin, membru al Senatului rus, solicitând o „analiză internă exigentă”. Serghei Mironov, legislator și fost președinte al Senatului, camera superioară a Rusiei, a cerut răspunderea penală a oficialilor care au „permis concentrarea de personal militar într-o clădire neprotejată” și a „tuturor autorităților superioare care nu au asigurat un nivel de securitate adecvat”. Comunicate noi Monden / Lifestyle Politica Stiri
Stiri Sorin Grindeanu: România în fața unei crize profunde – analize și perspective 11 septembrie 2026 Sorin Grindeanu a tras un semnal de alarmă privind criza economică și socială din România, subliniind nevoia de un guvern cu puteri depline pentru a răspunde nevoilor cetățenilor. Citește mai mult
Cîțu îl contrazice pe ministrul Energiei: Nu poți să nu plătești factura! 12 ianuarie 202231 martie 2022 „Cum să plătim o factură la un hoţ? Încercăm întâi de bunăvoie cu hoţul, între ghilimele, să spunem aşa. Dacă nu aplică legea, e clar că face o infracţiune, nepunerea în practică a unei legi este o infracţiune, chiar dacă legea nu are o sancţiune, există corecţii prin celelalte legi…. Citește mai mult
După cutremur, Turcia s-a deplasat cu trei metri mai aproape de Grecia 9 februarie 20239 februarie 2023 Turcia s-a apropiat cu trei metri de Grecia, ca urmare a cutremurului devastator de 7,7 grade pe scara Richter care a avut loc luni, 6 februarie, la primele ore ale dimineții, provocând mii de morți și prăbușirea unui număr uriaș de locuințe și clădiri, scrie presa elenă. Seismologul grec Gerasimos… Citește mai mult