Autoritățile române vin în sprijinul refugiaților: un ghid de conversație ucrainean-român va fi distribuit gratuit în centrele din țară Webpress, 27 aprilie 2022 „Pentru prima dată un astfel de ghid este tipărit în România după 1989. Mai există unul singur, tipărit la Chişinău în urmă cu câţiva ani. Ocazia nu este una foarte fericită, ci este cauzată de război, că prea mulţi oameni au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele şi au ales să trăiască în pace în România până războiul se va sfârşi şi se pot întoarce acasă. Vreau să mulţumesc Monitorului Oficial care a răspuns solicitării noastre rapid şi a tipărit acest ghid ucrainean – român. Este destinat, în primul rând, celor care locuiesc temporar pe teritoriul României şi – sunt câteva zeci de mii de oameni care au ales să locuiască temporar – pentru a le facilita integrarea şi relaţia mai bună cu cetăţenii români”, a anunțat senatorul PSD Robert Cazanciuc, într-o conferinţă de presă organizată la Parlament, alături de ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, relatează AgerpresEl a menţionat că ghidul a fost deja tipărit în 13.000 de exemplare, dar există o solicitare din partea unei companii private de a mări tirajul cu încă 10.000 de exemplare: „Monitorul Oficial a găsit un centru de limbi slave la Praga, care, în această perioadă, a făcut şi alte ghiduri pentru Polonia şi Slovacia legate de refugiaţii din Ucraina. Într-un termen de o lună a fost gata acest ghid. El are trei părţi: prima parte este un ghid de conversaţie şi celelalte două părţi un mic dicţionar româno-ucrainean şi ucrainean-român. Sper să fie extrem de util şi să fie apreciat”.Potrivit senatorului PSD, ghidul va fi distribuit gratuit în centrele de refugiaţi din Brăila, Galaţi, Sighetu Marmaţiei, în Bucureşti la Gara de Nord, în judeţele de la frontiera de est a României. Comunicate noi Stiri
Stiri Bacalaureatul 2026: O privire detaliată asupra rezultatelor finale și a impactului asupra viitorului absolvenților 23 august 2026 Rezultatele finale ale bacalaureatului 2026, sesiunea de toamnă, au fost publicate, iar acest articol analizează impactul și implicațiile acestora asupra tinerilor absolvenți. Citește mai mult
Marcel Ciolacu, vești foarte bune pentru fermieri: „Toate măsurile convenite se duc până la capăt! Astăzi am aprobat” 8 februarie 2024 “Continuăm să adoptăm soluţiile convenite cu fermierii luna trecută, aprobăm astăzi Creditul fermierului, oferind acces mai facil agricultorilor la finanţări vitale. Alocăm aproape 165 de milioane de euro şi acoperim partea cea mai importantă a dobânzii la creditele bancare. Practic, suportăm rata dobânzii ROBOR, iar fermierii rămân cu marja ce… Citește mai mult
Şoferii ar putea rămâne fără mașini dacă sunt prinși că circulă fără talonul de înmatriculare sau fără inspecția tehnică validă 4 ianuarie 2023 Vitezomanii ar putea să rămână fără mașini, măsura s-ar aplica celor care depășesc cu 100 de kilometri limita de viteză. Proiectul de lege are mari vicii de constituționalitate atrag atenția avocații. „Inițiativa este bună în sensul de a înăspri sancțiunile și de a descuraja comportamente pe care le-am văzut în… Citește mai mult