Bărbat din Argeș, găsit împușcat în cap. Ce au decoperit polițiștii la locul tragediei Webpress, 6 martie 20266 martie 2026 Un bărbat din comuna argeșeană Mihăești a fost găsit împușcat în cap, joi seară, 5 martie, primele verificări indicând că este vorba de o sinucidere, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș. Autoritățile au intervenit în urma unui apel la 112, prin care o femeie anunța că soțul său, în vârstă de 46 de ani, s-ar fi sinucis. Echipajul medical ajuns la fata locului a constatat decesul bărbatului, care prezenta o plagă împușcată în zona capului. ‘Din primele verificări a rezultat că bărbatul s-ar fi sinucis, lăsând și un mesaj prin care își explica gestul, iar arma de foc, de tip pistol, ar fi deținut-o în mod legal, conform primelor verificări’, se arată într-o informare transmisă de IPJ Argeș. Conform aceleiași surse, cadavrul a fost transportat la o unitate medico-legală pentru efectuarea necropsiei, fiind deschis un dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă. ‘Totodată au fost sesizați și polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș, pentru efectuarea verificărilor specifice’, se menționează în informare. Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul. Institutii publice Stiri
16:40 – Președintele Klaus Iohannis, anunț de ultimă oră de la Bruxelles 15 decembrie 2021 „Președintele României, Klaus Iohannis, va susține astăzi, 15 decembrie, aprox. ora 16:40 (ora României), la Bruxelles, Regatul Belgiei, o declarație de presă înaintea participării la Summitul Parteneriatului Estic, a transmis Administrația Prezidențială. Principalele subiecte incluse pe agenda întrunirii Consiliului European sunt coordonarea europeană în contextul pandemiei, gestionarea situaţiilor de criză… Citește mai mult
Stiri Ilie Bolojan și Viitorul Industriei Auto din România: O Analiză a Discursului cu CEO-ul Dacia 20 mai 2026 Întâlnirea dintre Ilie Bolojan și CEO-ul Dacia, Mihai Bordeanu, abordează provocările și oportunitățile pentru industria auto din România, inclusiv reînnoirea parcului auto și politicile publice necesare. Citește mai mult
Stiri Jordan Bardella: Un Nou Vârf al Extremei Drepte Franceze în Contextul European 24 mai 2026 Jordan Bardella, liderul Rassemblement National, adoptă o strategie de conciliere pentru a reduce temerile legate de extrema dreaptă în Europa. Într-un interviu recent, el subliniază importanța relațiilor franco-germane și distanțarea de extremele naționaliste. Citește mai mult