Bărbat drogat, împușcat de polițiști din Galați, pe câmp, după o urmărire ca în filme Webpress, 29 septembrie 2022 Polițiștii de la Biroul Rutier Tecuci au observat un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat despre care știau că are suspendată exercitarea dreptului de a conduce și au încercat să oprească mașina, dar fără succes. A urmat o cursă cu mașinile, iar după câțiva kilometri bărbatul a abandonat mașina la o benzinărie și alături de o altă persoană din autoturism au fugit pe câmp, în direcții diferite. Polițiștii au continuat urmărirea șoferului pe jos, aproximativ un kilometru, l-au somat să se oprească executând mai multe focuri de avertisment în plan vertical, după care au tras în direcția lui, rănindu-l la picioare. La fața locului, s-a stabilit identitatea persoanei, fiind vorba despre un bărbat, de 26 de ani, din municipiul Tecuci. Polițiștii l-au testat atât alcoolscop, cât și pentru consumul de substanțe interzise, rezultatul fiind pozitiv pentru cannabis. Bărbatul avea permisul reținut, fiind cercetat într-un alt dosar penal pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive. El a fost transportat cu elicopterul SMURD la spital, iar polițiștii au întocmit dosar penal și fac cercetări pentru conducerea unui vehicul fără permis și conducere sub influența substanțelor psihoactive. Comunicate noi Stiri
Stiri Tensiuni Sociale în București: Marșul LGBT și Contramanifestația „Marșul Normalității” 13 iunie 2026 Marșul LGBT din București a adus împreună zeci de mii de susținători, dar a fost contracarat de „Marșul Normalității” condus de Diana Șoșoacă, evidențiind diviziunile din societatea românească. Citește mai mult
Stiri Analiza jocului politic: Robert Negoiță despre AUR și guvernarea cu PSD 10 septembrie 2026 Robert Negoiță analizează potențiala alianță PSD-AUR, evidențiind strategia AUR de a câștiga legitimitate în peisajul politic românesc. Articolul explorează implicațiile și perspectivele viitoare. Citește mai mult
Stiri Strategii de Dezinformare: Rusia și Influencerii MAGA din SUA Sprijină Separatismul în Alberta 18 august 2026 Rusia și influencerii MAGA din SUA sprijină separarea provinciei Alberta, ridicând întrebări despre dezinformare și impactul asupra unității canadiene. Citește mai mult