Bărbatul din Brașov care și-a ABUZAT copiii, ARESTAT pentru 30 de zile. Micuții, supuși unor chinuri cumplite Webpress, 13 noiembrie 2022 Bărbatul i-a supus la ‘tratamente umilitoare”, precum obligarea acestora să participe la „şedinţe”, unde erau forţaţi să stea pe scaun în timp ce le ţinea prelegeri. Dacă vreunul dintre copii îndrăznea să se opună celor povestite, acesta era înjurat şi lovit. Prelegerile vizau chestiuni de natură a le periclita grav dezvoltarea intelectuală şi morală, arată procurorii.”A forţat persoanele vătămate să stea în genunchi, să îşi ceară scuze şi să îi sărute mâna. A agresat-o fizic pe una dintre persoanele vătămate, prin lovirea cu pumnii în zona feţei şi a pieptului. A ameninţat-o cu moartea, respectiv că o va băga „jos” lângă mama sa. A obligat pe toate cele trei persoane vătămate, una dintre ele în vârstă de 11 ani la momentul respectiv, să vizioneze o înregistrare care surprindea întreţinerea de raporturi sexuale, de natură a le periclita grav dezvoltarea morală”, spun anchetatorii.Bărbatul fusese reținut cu doar o zi în urmă, iar sâmbătă Judecătoria Braşov a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.Activităţile de urmărire penală au fost desfăşurate de către poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Braşov – Secţia 1, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov. Comunicate noi Stiri
Guvernul va discuta despre majorarea salariului mimin la 3.000 de lei, de la 1 ianuarie 2023 8 decembrie 2022 Însă proiectul discutat de Guvern nu conține mențiuni cu privire la deductibilitate, deoarece taxarea, care implică modificarea Codului Fiscal, se face prin ordonanță de urgență, nu prin hotărâre de Guvern. În prezent, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este stabilit la 2.550 lei lunar pentru anul… Citește mai mult
Impactul Legii Salarizării: Între Așteptări și Realitate în Contextul Economic Actual 4 iunie 2026 În contextul presiunilor economice, premierul Ilie Bolojan abordează provocările legate de legea salarizării, subliniind necesitatea de realitate bugetară. Citește mai mult
Bărbat înjunghiat mortal în propria locuință! Agresorul a intrat în secția de Poliție și și-a mărturisit fapta 6 martie 2023 “La data de 5 martie a.c., în jurul orei 11.30, polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova au fost sesizați de către un bărbat, despre faptul că fratele său în vârstă de 50 de ani, din municipiul Ploiești se află inconștient în locuință. Totodată, la sediul Secției nr.3 de… Citește mai mult