Bătaie ca în filme între 4 bărbați, în fața unui restaurant din Ploiești. Care a fost motivul disputei Webpress, 9 decembrie 2021 Din primele informații, conflictul a pornit de la un fost angajat al localului, care a fost dat afară. Pentru a se răzbuna, bărbatul comanda mâncare la fostul loc de muncă, însă nu onora comenzile. Acesta a venit însoțit de fratele său la restaurant, unde se aflau ceilalți doi bărbați, cetățeni străini, care se ocupă de administrarea localului. Cearta a degenerat, iar indivizii au început să se lovească cu pumnii și picioarele, iar apoi au pus mâna pe bâte și cuțite. Potrivit IPJ Prahova, în cursul zilei de miercuri, în jurul orei 14:00, polițiștii din cadrul Secției nr.2 de Poliție Ploiești au fost sesizați despre faptul că în fața unei societăți comerciale din municipiu are loc un conflict între mai multe persoane. La fața locului au fost mobilizate mai multe echipaje de poliție care au constatat faptul că între patru bărbați ar fi izbucnit un conflict spontan, persoanele implicate agresându-se reciproc. Totodată, atât parbrizul cât și geamurile portierelor autoturismul unuia dintre bărbați au fost distruse. După incident, trei dintre scandalagii, cu vârste între 23 şi 28 de ani, au ajuns la spital. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și distrugere. Comunicate noi Institutii publice Politica Stiri
Prognoza meteo 23 noiembrie: ploile și ninsorile pun stăpânire pe țară. Avertizare de polei 23 noiembrie 2023 Noaptea, cerul va fi variabil, cu înnorări în nord-vest și nord, unde mai ales spre sfârșitul intervalului vor fi precipitații slabe predominant sub formă de ploaie, iar în nordul Carpaților Orientali va ninge. Izolat vor fi posibile depuneri de polei. Vântul se va intensifica la munte și, mai ales în… Citește mai mult
Zi decisivă la Curtea Constituțională: se analizează candidatura lui George Simion 16 martie 2025 Lupta pentru Palatul Cotroceni a intrat în linie dreaptă. Sâmbătă, lidera Partidului Oamenilor Tineri și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale din luna mai. Anamaria Gavrilă a fost însoțită la Biroul Electoral Central de liderul AUR, George Simion, și a declarat că în doar 48 de ore s-au strâns peste 400… Citește mai mult
Teoria șocantă a unui deputat: UE vrea să elimine firmele de deratizare, ca să promoveze alimentele pe bază de insecte 19 februarie 2023 Afirmația vine după ce oficialii europeni au aprobat consumul unor alimente pe bază de insecte, precum făină de greier. Mai mult, deputatul a precizat pe pagina sa de Facebook că la nivelul Comisiei Europene ar exista și un proiect privind eliminarea crescătorilor de animale. Declarațiile deputatului au fost dezmințite de… Citește mai mult