Bătaie ca-n filme, în Parlamentul Georgiei. De la ce a pornit totul VIDEO , 15 aprilie 2024 Imaginile difuzate de televiziunea georgiană arată cum Mamuka Mdinaradze, liderul grupului parlamentar al partidului de guvernământ Visul Georgian şi unul dintre promotorii proiectului de lege, a fost lovit cu pumnul în faţă de colegul său din opoziţie Aleko Elisaşvili în timp ce vorbea la pupitru. Incidentul dintre cei doi a provocat o înfruntare între mai mulţi deputaţi, un eveniment care nu este străin de parlamentul georgian, unde dezbaterile zgomotoase au mai avut un astfel de epilog. Visul Georgian a declarat la începutul acestei luni că va reintroduce o legislaţie care ar obliga organizaţiile ce acceptă fonduri din străinătate să se înregistreze ca agenţi străini, altfel riscând să plătească amenzi. Proiectul este resuscitat la 13 luni după ce protestele de stradă au forţat guvernul să renunţe la acest plan. Dacă va fi aprobat de membrii Comisiei pentru afaceri juridice a legislativului, care este controlată de Visul Georgian şi de aliaţii săi, proiectul de lege privind agenţii străini poate trece la o primă lectură în parlament. Proiectul de lege a tensionat relaţiile cu ţările europene şi cu Statele Unite, care au declarat că se opun adoptării sale. Uniunea Europeană, care a acordat Georgiei statutul de ţară candidată în decembrie, a declarat că această măsură este incompatibilă cu valorile blocului european. Georgia urmează să organizeze alegeri până în octombrie. Sondajele de opinie arată că Visul Georgian rămâne cel mai popular partid, dar a pierdut teren din 2020, când a obţinut o majoritate strânsă. Comunicate noi Stiri
Banca Rusiei adoptă noi măsuri. Brokerii nu mai pot să vândă active nerezidenților 28 februarie 2022 Banca Rusiei a adoptat măsuri pentru a susţine piaţa internă, între care şi interdicţia ca brokerii să vândă active în numele nerezidenţilor nerezidenţi, pentru a le proteja de impactul sancţiunilor occidentale dure care sunt aplicate şi băncii centrale. Piaţa valutară şi piaţa repo s-ar putea deschide la ora locală 10.00,… Read More
NASA, anunț nemaiauzit. Un obiect misterios se mișcă cu 1,6 milioane de km pe oră: Unde a fost văzut? VIDEO 21 august 2024 Un nou studiu realizat de mai mulți astronomi de la NASA și universități americane, care a fost publicat în revista arXiv pe 11 iulie 2024, anunță o descoperire uluitoare, în premieră. Fizicienii au observat un obiect misterios care se deplasează cu o viteză năucitoare, de 1,6 milioane de kilometri pe… Read More
VIDEO Ziua Z: Biden a promis continuarea sprijinului pentru Ucraina împotriva „tiraniei ruseşti” 7 iunie 2024 Preşedintele SUA, Joe Biden, a făcut joi un apel puternic pentru apărarea libertăţii şi democraţiei, la ceremonia de marcare a 80 de ani de la Debarcarea din Normandia, îndemnând puterile occidentale să rămână alături de Ucraina şi să nu se predea „tiraniei ruseşti”, relatează Reuters. Read More