Bătaie ca-n filme, în Parlamentul Georgiei. De la ce a pornit totul VIDEO Webpress, 15 aprilie 2024 Imaginile difuzate de televiziunea georgiană arată cum Mamuka Mdinaradze, liderul grupului parlamentar al partidului de guvernământ Visul Georgian şi unul dintre promotorii proiectului de lege, a fost lovit cu pumnul în faţă de colegul său din opoziţie Aleko Elisaşvili în timp ce vorbea la pupitru. Incidentul dintre cei doi a provocat o înfruntare între mai mulţi deputaţi, un eveniment care nu este străin de parlamentul georgian, unde dezbaterile zgomotoase au mai avut un astfel de epilog. Visul Georgian a declarat la începutul acestei luni că va reintroduce o legislaţie care ar obliga organizaţiile ce acceptă fonduri din străinătate să se înregistreze ca agenţi străini, altfel riscând să plătească amenzi. Proiectul este resuscitat la 13 luni după ce protestele de stradă au forţat guvernul să renunţe la acest plan. Dacă va fi aprobat de membrii Comisiei pentru afaceri juridice a legislativului, care este controlată de Visul Georgian şi de aliaţii săi, proiectul de lege privind agenţii străini poate trece la o primă lectură în parlament. Proiectul de lege a tensionat relaţiile cu ţările europene şi cu Statele Unite, care au declarat că se opun adoptării sale. Uniunea Europeană, care a acordat Georgiei statutul de ţară candidată în decembrie, a declarat că această măsură este incompatibilă cu valorile blocului european. Georgia urmează să organizeze alegeri până în octombrie. Sondajele de opinie arată că Visul Georgian rămâne cel mai popular partid, dar a pierdut teren din 2020, când a obţinut o majoritate strânsă. Comunicate noi Stiri
Rareș Bogdan, eurodeputat PNL: „Aderarea la Schengen e un subiect cheie, un obiectiv de țară. Sperăm într-o susținere cât mai largă pentru România” 10 octombrie 2022 Rareș Bogdan, eurodeputat PNL din cadrul grupului european PPE, a declarat luni că Parlamentul European dezbate rezoluția privind aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen. Votul va fi în al doilea plen al Parlamentului din 19 octombrie. Anunțul lui Rareș Bogdan vine în aceste zile când experţi europeni verifică modul… Citește mai mult
Ajutoare de 4.000 de lei pentru sute de mii de români aflați în dificultate. Ce vor putea face cu banii 17 octombrie 202218 octombrie 2022 Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a anunțat că sute de mii de români care au o situație materială precară ar putea primi vouchere de până la 4.000 de lei. Banii vor putea fi folosiți pentru renovarea casei și înlocuirea aparatelor electrocasnice, precum frigiderul, mașina de spălat și aragazul…. Citește mai mult
Stiri Controversă și Consecințe: Condamnarea Fiului lui Jair Bolsonaro și Descoperirea Armei în Casa Fostului Președinte 17 iunie 2026 Condamnarea lui Eduardo Bolsonaro și descoperirea unei arme în casa fostului președinte Jair Bolsonaro stârnesc controverse în Brazilia. Analizăm impactul acestor evenimente asupra societății și politicii braziliene. Citește mai mult