BMW îşi reduce dependenţa de gazele naturale şi avertizează că interzicerea importurilor de gaz rusesc va bloca industria Webpress, 23 mai 2022 Bayerische Motoren Werke (BMW) explorează noi investiţii în energie solară, geotermală şi hidrogen, a anunţat luni directorul de producţie Milan Nedeljkovic, avertizând că interzicerea importurilor de gaz rusesc va bloca industria, transmite Reuters. Producătorul auto german, care s-a bazat în proporţie de 54% pe gazele naturale pentru consumul său de energie din 2021, analizează la ce fabrici poate monta panouri solare şi dezvoltă planuri cu autorităţile locale pentru a transporta hidrogen către uzina sa din Leipzig, Germania. „Hidrogenul este extrem de potrivit pentru a reduce sau chiar a compensa cererea de gaze”, a declarat, pentru Reuters, Nedeljkovic. „Industria noastră este responsabilă pentru aproximativ 37% din consumul Germaniei de gaze naturale”, a răspuns Nedeljkovic, când a fost întrebat ce se va întâmpla la fabricile BMW în eventualitatea opririi livrărilor de gaze din Rusia. „Nu doar BMW, ci întregul sector se va bloca”, a avertizat oficialul. Noua uzină din Debrecen, Ungaria, care, susţine BMW, ar urma să fie prima din lume ca va funcţiona fără combustibili fosili, va fi puternic dependentă de energia solară, iar grupul auto analizează şi folosirea energiei geotermale, a explicat Nedelkjovic. Întrebat de energia nucleară, care reprezintă aproximativ jumătate din furnizarea cu energie în Ungaria, dar este eliminată în Germania, Nedeljkovic a răspuns: „Energia nucleară poate fi un factor de stabilizare, în special în perioadele dificile. Pentru propria noastră producţie ne bazăm pe sursele de energie regenerabilă”. Grupul german, care deţine brandurile BMW, Mini şi Rolls-Royce, se aşteaptă ca vânzările din acest an să fie în linie cu cele din 2021, iar marja operaţională pe segmentul auto să se situeze între 7-9%, din cauza efectelor războiului asupra producţiei. Fără impactul războiului, compania ar fi avut ca obiectiv o marjă între 8-10%. Grupul german a vândut anul trecut un nivel record de vehicule – 2,52 milioane – în pofida deficitului de semiconductori şi a raportat o marjă de profit de 10,3%, cea mai ridicată din 2017. Auto / Moto Comunicate noi Logistica / Transport
Atentat terorist asupra unei baze militare – Doi soldați au murit 10 februarie 2022 Explozia s-a produs la Granada, un oraş din departamentul Meta (sudul Columbiei). „A avut loc un atac împotriva instalaţiilor militare ale Batalionului 21”, a declarat presei Hernan Gomez, membru al guvernului regiunii Meta. „Din păcate, un soldat şi un civil şi-au pierdut viaţa”, a precizat el. Şi cinci soldaţi au… Citește mai mult
Schimbări radicale ale vremii: cod galben de VISCOL. Zonele afectate de îngheț – HARTA 9 ianuarie 2025 INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 10 ianuarie, ora 06 – 11 ianuarie, ora 10Fenomene vizate: precipitații moderate cantitativ, ninsori la munteZone afectate: conform textului În intervalul menționat, temporar vor fi precipitații moderate cantitativ, mai ales sub formă de ploaie în zona joasă din Banat, Crișana și Moldova, mixte în Maramureș… Citește mai mult
Hezbollah anunță că a lansat zeci de rachete Katiuşa în nordul Israelului 2 august 2024 Gruparea şiită libaneză Hezbollah a anunţat că a lansat joi zeci de rachete în nordul Israelului, ca răspuns la o lovitură în care au fost ucişi patru sirieni în sudul Libanului, primul atac al grupării libaneze de la asasinarea unuia din comandanţii săi militari marţi seara, relatează AFP și Agerpres…. Citește mai mult