Bogdan Aurescu: „Am cerut Comisiei Europene și lui Josep Borrell un pachet consistent de asistență pentru Republica Moldova” Webpress, 6 martie 2022 ”Împreună cu colegul meu austriac, domnul Schallenberg, am adresat o scrisoare Comisiei şi Înaltului Reprezentant Borrell, cerând un pachet consistent de asistenţă pentru Republica Moldova pentru a face faţă refugiaţilor, precum şi un posibilă nouă criză energetică şi cu alte provocări care decurg din această criză, din punct de vedere economic şi aşa mai departe”, a spus ministrul de Externe. Bogdan Aurescu a precizat că ”este foarte important să sprijinim Republica Moldova”. ”Transnistria nu este o ţară, este doar o provincie separatistă, pe care nimeni nu o recunoaşte. Tot cu această ocazie, aş dori să reiterez sprijinul deplin pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova în cadrul graniţelor sale internaţionale recunoscute”, a afirmat ministrul Aurescu. Despre războiul din Ucraina, Bogdan Aurescu a spus că, ”până acum, peste 234.000 de cetăţeni ucraineni au trecut graniţa din Ucraina şi peste 72.000 de cetăţeni ucraineni au rămas în România, în acest moment”. ”Aproape 3.000 dintre ei au cerut deja protecţie în calitate de solicitanţi de azil”, a mai declarat ministrul, precizând că România a ajutat mai multe misiuni străine din Ucraina să-şi repatrieze personalul. ”Aşadar, suntem deschişi tuturor cetăţenilor ucraineni şi ai altor ţări să evacueze în siguranţă. Ne-am descurcat, până acum, cu această situaţie foarte dificilă, dar cifrele sunt în creştere. Vom vedea câţi dintre ei vor veni în zilele următoare”, a mai spus ministrul de Externe. Comunicate noi Stiri
Stiri Ce înseamnă cerințele SUA pentru suplimentarea forțelor NATO: o analiză profundă 3 iunie 2026 SUA solicită Europei și Canadei să își suplimenteze forțele militare în contextul reducerii contribuției americane la NATO, generând îngrijorări și analize profunde asupra securității europene. Citește mai mult
Stiri Salvează o viață, nu o geantă: Măsurile de siguranță în aviație și impactul asupra evacuărilor de urgență 16 iunie 2026 Campania IATA ‘Salvează o viață, nu o geantă’ evidențiază riscurile comportamentului pasagerilor în timpul evacuărilor de urgență și necesitatea unor măsuri stricte. Citește mai mult
Un cunoscut actor, în stare critică după ce s-a accidentat grav în timp ce curăța zăpada – La un pas de tragedie 2 ianuarie 2023 „Putem confirma că Jeremy se află într-o stare critică, dar stabilă, după ce a suferit un accident cauzat de vremea nefavorabilă”, a confirmat reprezentantul lui Renner pentru Variety. „Familia lui este alături de el şi primeşte îngrijiri”. Deşi locul accidentului nu a fost confirmat, Renner deţine de câţiva ani o… Citește mai mult