Bolojan, declarații pe teme economice, de la deficit până la banii pentru partide: „Vom veni cu o decizie privind impozitul minim pe cifra de afaceri” Webpress, 17 decembrie 202518 decembrie 2025 Într-o intervenție la Digi FM, premierul Ilie Bolojan a răspuns la întrebarea unui ascultător cu privire la situația economică a țării și a punctat mai multe aspecte cu privire la măsurile fiscale luate în cursul anului 2025. „Deciziile care au fost luate în luna iulie au fost necesare să fie adoptate imediat, pentru că altfel la Consiliul Miniștrilor de Finante (UE, n.r.) am fi intrat într-o suspendare a fondurilor europene pentru România”, a explicat premierul. Totodată, acesta a afirmat faptul că întotodeauna când se vine cu măsuri care înseamnă reduceri de cheltuieli, afectarea unei clientele politice, entuziasmul de a le pune în practică nu e atât de mare. „Trebuie să existe un echilibru în aceste măsuri și dacă vrem într-adevăr să închidem anul viitor bine, să scurtăm această perioadă de neajunsuri, nu o putem scurta decât prin reducere de cheltuieli în sectorul public”, a spus Bolojan. De asemenea, acesta a arătat ulterior și faptul că nu se întâmplă nimic dacă se reduc bugetele care se alocă pentru partidele politice. „Orice sumă economisită este foarte importantă pentru că economia mare este o sumă de economii mici. Nu e o problemă să fii generos, dacă ai cu ce. Nu ai cum să echilibrezi asemenea sume, gândiți-vă că noi avem o diferență între venituri și cheltuieli anul acesta de 150 de miliarde de lei”, a explicat premierul. În continuarea discuției, aceasta a mai spus de asemenea și faptul că toate guvernele care ar putea veni după cel condus chiar de el, vor trebui să respecte o tendință de reducere a deficitelor. „Trebuie să ajungem la un deficit de 3% în 2030. Doar dobânzile de anul acesta sunt de 3% din PIB, ne propunem ca anul viitor să scădem la 6,4% maximum deficitul, înseamnă 2 puncte procentuale, ceea ce nu e ușor”, a arătat Bolojan. Iar acest lucru, a continuat acesta, înseamnă ca executivul să genereze măsuri care să însemne reducerea de cheltuieli, dar și crearea unor condiții pentru ca în anumite sectoare de activitate să se poată vorbi despre relansarea activității. „Una dintre taxele care au fost stabilite anii trecuți a fost taxa IMCA (impozitul minim pe cifra de afaceri, n.r.), care a afectat companiile mari. Problema este că unul dintre efectele acestei măsuri a fost scăderea la jumătate a nivelului de investiții străine în România”, a mai spus Bolojan. Nu în ultimul rând, acesta a arătat și faptul că în anumte sectoare unde marjele de profit sunt reduse, companiilor le sunt create o grămadă de probleme prin astfel de taxe cum este și IMCA, concluzionând prin faptul că va exista o discuție în coaliție pe acest subiect și se va veni cu o soluție în zilele următoare. Institutii publice Politica Ilie Bolojan
Femeie atacată brutal de propriii câini. A murit la spital 11 ianuarie 202311 ianuarie 2023 Poliţiştii din Vâlcea au deschis un dosar penal în cadrul căruia cercetează condiţiile decesului unei femei din localitatea Muereasca, despre care există suspiciunea că a murit după ce a fost muşcată de câinii pe care îi avea în propria gospodărie. Ea a fost găsită inconştientă şi a decedat la spital…. Citește mai mult
Monden / Lifestyle Restituirea diamantului Koh-i-Noor: O cerere simbolică și implicațiile sale istorice 30 aprilie 202630 aprilie 2026 Primarul New York-ului, Zohran Mamdani, cere restituirea diamantului Koh-i-Noor Indiei, reînvie discuțiile despre colonialism și justiția istorică. Citește mai mult
Sărbătoare 7 decembrie – Zi foarte importantă pentru credincioși – O sfântă de la Curtea de Argeș este sărbătorită de calendarul ortodox – Cruce cu negru 7 decembrie 2021 Ortodoxe Sf. Mc. Filofteia de la Curtea de Argeş; Sf. Ier. Ambrozie, episcopul Mediolanului (Dezlegare la peşte) Greco-catoliceSf. aep. Ambrozie al Milanului Romano-catoliceSs. Ambrozie, ep. înv.; Maria Giusseppa Rosselo, călug. Sfânta Muceniţă Filofteia de la Curtea de Argeş este pomenită în calendarul creştin ortodox la 7 decembrie. S-a născut în… Citește mai mult