Brânză retrasă din magazinele Carrefour în baza suspiciunii privind prezența unei bacterii. Dacă aveți următoarele simptome, consultați un medic Webpress, 29 ianuarie 2025 Este vorba despre brânza Morbier, pachet de 250 de grame, sub brandul RDF. Măsura este valabilă pentru toate loturile începând cu cele cu data limită de consum 08.01.2025, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). Carrefour a anunțat retragerea de la vânzare şi rechemarea sortimentului de brânză, din cauza suspiciunii de prezenţă a bacteriei Escherichia coli. ”Unele dintre aceste produse au fost însă comercializate înainte de luarea măsurii de retragere. Prin urmare, se recomandă persoanelor care deţin aceste produse să nu le consume şi să le distrugă sau să le returneze la punctul de vânzare. Bacteriile Escherichia coli producătoare de toxine Shiga (STEC) pot provoca, în săptămâna următoare consumului produselor contaminate, diaree, uneori cu sânge, dureri abdominale şi vărsături, însoţite sau nu de febră. Aceste simptome pot fi urmate, în 5-8% din cazuri, de complicaţii renale severe, în special la copii”, arată sursa citată. Cumpărătorii care au consumat produsele şi prezintă astfel de simptome sunt sfătuiți să consulte un medic, căruia să-i spună ce au cnsumat și care este suspiciunea alimentară, precum și data achiziţiei. În absenţa simptomelor în cele 15 zile după consumul produselor, nu este necesară consultarea unui medic. Autorităţile sanitare reamintesc că, din precauţie, laptele crud şi brânzeturile pe bază de lapte crud nu trebuie consumate de copiii mici, ci este preferabil să se aleagă brânzeturi cu pastă presată coaptă, brânzeturi topite tartinabile sau brânzeturi pasteurizate. Aceeaşi recomandare trebuie urmată şi de femeile însărcinate, persoanele imunodeprimate şi persoanele în vârstă. Comunicate noi Stiri
ROMÂNIA SUVERANĂ | Visul românesc a rămas în basmele spuse de bunici 6 decembrie 2022 Marcel Ciolacu cere discuții urgente și vrea scuze publice din partea UDMR, în timp ce voci liberale cer scoaterea de la guvevrnare a partidului maghiar. Lipsa liderului PSD de la recepția organizată de Klaus Iohannis reprezintă o altă dovadă a dezbinării coaliției. Potrivit unor surse, Marcel Ciolacu ar fi plecat… Citește mai mult
Stiri Colaborarea Româno-Moldovenească: Un Nou Capitol sub Îndrumarea lui Luca Niculescu 20 octombrie 2026 Maia Sandu și Vasile Tofan, lideri moldoveni, îi urează succes lui Luca Niculescu, subliniind importanța colaborării moldo-române. Citește mai mult
Politica Yoon Suk-yeol: Un fost președinte sud-coreean condamnat pentru obstrucționarea justiției – implicații și perspective 29 aprilie 202629 aprilie 2026 Condamnarea fostului președinte sud-coreean Yoon Suk-yeol la șapte ani de închisoare pentru obstrucționarea justiției deschide noi perspective asupra politicii sud-coreene. Citește mai mult