Budăi: Salariul minim trebuie să crească în continuare, dar această creştere nu poate fi de pe o zi pe alta Webpress, 4 martie 2023 „Am avut o discuţie şi la sfâşitul lui decembrie 2022, am avut o hotărâre de Guvern, am discutat cu partenerii sociali în Consiliul Naţional Tripartit, unde s-a crescut salariul minim de la 2550 la 3000 de lei, cu 200 de lei în cadrul celor 3.000 de lei nefiscalizaţi, a înţeles şi statul să vină în sprijinul mediului privat cu această măsură plus cu discuţiile pe care le-am avut cu partenerii sociali din domeniul construcţiilor s-a ridicat salariul în construcţii de la 3.000 la 4.000, consider că salariul minim trebuie să crească, să fie o creştere în continuare, dar această creştere nu poate fi de pe o zi pe alta pentru că stricăm planurile de business ale mediului de afaceri şi aceste lucruri trebuie făcute doar prin dialog cu mediul de afaceri. Vedem în acest an daca mai este oportună o creştere, din punct de vedere financiar pentru salariaţi sigur că este, dar trebuie să avem aceste discuţii, deocamdată nu se pune problema”, a afirmat Marius Budăi, întrebat sâmbătă la o televiziune de știri dacă va creşte în acest an salariul minim. El s-a referit şi la legea salarizării din sistemul public. „Despre legea salarizării din sistemul public – suntem în discuţii cu fiecare minister în parte, agreem solicitările dumnealor, le concentrăm într-un material, facem o analiză de impact împreună cu Banca Mondială, avem o linie de dialog ulterioară şi o direcţie de mers pornind de la legea 153, de la analiza pe legea 153 după care declanşăm discuţiile cu partenerii sociali, cu sindicatele pentru că aşa este normal să avem partenerii sociali într-adevăr parteneri în această reformă”, a explicat ministrul Muncii. Comunicate noi Stiri
Angela Merkel, despre amenințările nucleare ale lui Putin: „A lua în serios este semn de înțelepciune politică” 28 septembrie 2022 Potrivit publicației independente Meduza, cu sediul în Letonia și care este una dintre principalele surse de informație despre Rusia, comentariile fostului cancelar german au fost făcute în cadrul unui interviu acordat cotidianului „Sueddeutsche Zeitung”. „A lua în serios cuvintele, a nu le ignora ca pe o cacealma, dar a le… Citește mai mult
Horoscop 9 iulie – Mare atenție pentru două zodii – Veți avea parte de surpriza vieții în această zi 8 iulie 2023 Berbec Berbecii sunt în formă maximă și au o energie debordantă. Vor reuși să își ducă la bun sfârșit toate proiectele pe care le au în plan și să impresioneze pe toată lumea cu inițiativa și creativitatea lor. În plan sentimental, vor avea parte de momente romantice și pasionale alături… Citește mai mult
Rugăciune pentru Vinerea Mare. Toată lumea trebui să o rostească pentru a avea noroc 21 aprilie 2022 Rugaciunea din Vinerea Mare catre Domnul nostru Iisus Hristos: „Tu, Iubirea mea crucificată, blândul meu Isus, tu care, pentru a obţine pentru mine o moarte bună, ai binevoit să alegi pentru tine o moarte atât de crudă, aminteşte-ţi că sunt una din oiţele pe care le-ai răscumpărat cu preţul Sângelui… Citește mai mult