Bulgaria nu trimite trupe militare pentru menținerea păcii din Ucraina. Președintele Bulgariei: ”Mă opun categoric” Webpress, 20 februarie 2025 „În Bulgaria nu este în desfăşurare nicio planificare militară şi nici nu ne-a fost solicitată participarea la o operaţiune de menţinere a păcii”, a spus ministrul apărării, Atanas Zaprianov, în faţa parlamentului de la Sofia. Acesta şi ministrul de externe Gheorg Gheorghiev au răspuns întrebărilor opoziţiei naţionaliste şi pro-ruse despre chestionarul trimis de Statele Unite aliaţilor din NATO cu privire la disponibilitatea acestora de a participa cu trupe pentru garantarea aplicării unui acord de pace în Ucraina. „Solicităm ferm ca speculaţiile pe această temă să înceteze”, a indicat ministrul de externe bulgar, respingând aşadar clar orice implicare a Bulgariei cu trupe de menţinere a păcii în Ucraina. Blocul coaliţiei guvernamentale, condus de partidul conservator GERB, a înaintat o moţiune pentru adoptarea săptămâna aceasta a unei declaraţii parlamentare conform căreia Bulgaria nu va trimite soldaţi în Ucraina în nicio circumstanţă. Marţi, preşedintele bulgar, Rumen Radev, acuzat de simpatii pro-ruse, a exclus şi el orice posibilitate de a trimite soldaţi în Ucraina „În calitate de comandant suprem, mă opun categoric ca Bulgaria să trimită soldaţi în Ucraina, indiferent sub ce formă”, a precizat Radev. Comunicate noi Stiri
Accident grav pe DN14, la ieșire din Copșa Mică: doi morți, între care un bebeluş de 8 luni. O a treia victimă, la spital 31 ianuarie 2024 Potrivit IPJ Sibiu, maşina în care se aflau cei trei, condusă de bărbatul de 29 de ani, a lovit un cap de pod de pe partea stângă a sensului de mers şi s-a răsturnat, relatează Agerpres. Accidentul s-a produs în jurul orei 3,00, iar la faţa locului au fost mobilizate… Citește mai mult
Șoldurile late la femei. 7 avantaje și doar 2 dezavantaje 16 iunie 2023 Prin urmare, în acest articol ne propunem să discutăm aspecte importante despre șoldurile late. Există multe informații pe care probabil nu le cunoști, așa că haide să le explorăm pe rând. 1. Șoldurile late atrag bărbații Chiar dacă nu o știi, mărimea șoldurilor poate dicta viitorul întâlnirilor tale. Sunt mulți bărbati… Citește mai mult
Scăderi mari ale populației Chinei pentru al treilea an la rând 17 ianuarie 2025 Gigantul asiatic a cedat în 2023 locul de cea mai populată ţară din lume Indiei şi încearcă în mod activ să relanseze natalitatea prin subvenţii şi campanii de comunicare. China avea 1,408 miliarde de locuitori la sfârşitul lui 2024, anunţă Biroul Naţional chinez de Statistică (BNS), faţă de 1,410 miliarde… Citește mai mult