Bulgarii de la SinCars caută finanțare pentru construirea unei fabrici în România Webpress, 31 octombrie 2022 Producătorul bulgar de mașini de curse și vehicule electrice Sin Cars Industry vrea să atragă cel puțin 100 de milioane de euro printr-o listare secundară pe bursa de la Amsterdam, fonduri destinate finanțării construcției unei fabrici de vehicule electrice în România, la Giurgiu, conform unor oficiali din zonă. Sin Cars, companie fondată și condusă de fostul pilot de curse Rosen Daskalov, a ales România ca loc de construcție a unei noi uzine auto pentru vehiculul său utilitar L-City, investiția în prima etapă a construcției fiind estimată la aproximativ 5,6 milioane de euro. Reprezentanții companiei și cei ai autorităților județene și locale din Giurgiu s-au întâlnit deja, recent, pentru a stabili amplasamentul și alte detalii legate de construcția fabricii, până la finalizarea proiectării și obținerea autorizației de construcție. Viitoarea fabrică ar putea fi construită pe un teren de aproximativ 90 de hectare, adiacent Vămii Giurgiu, și va avea o capacitate inițială de producție de până la 3.000 de mașini pe an. Capacitatea anuală va putea fi majorată ulterior până la 9.000 de mașini, în funcție de evoluția comenzilor. Finanțarea primei faze a construcției va fi asigurată printr-o majorare de capital de aproape 8 milioane de euro, aflată în curs de derulare pe bursa de la Sofia. Construcția unei fabrici în România este o investiție substanțială, iar finalizarea acesteia până la ultima etapă va necesita strângerea unui capital suplimentar substanțial, pentru care compania va căuta resurse prin listarea la Amsterdam la sfârșitul anului 2024. Rosen Daskalov, fondatorul și principalul acționar al Sin Cars, vrea să atragă cel puțin 100 de milioane de euro în urma listării companiei pe bursa din Amsterdam. Între timp, Sin Cars se pregătește să lanseze producția de serie pentru L-City la fabrica din Ruse, o parte din fondurile obținute prin majorarea de capital lansată recent urmând să fie folosite pentru creșterea producției la un vehicul pe săptămână până la finele anului și la un vehicul pe zi până la sfârșitul anului 2023. Sin Cars, care produce mașini de curse din 2015, fiind omologat pentru campionatul GT4, s-a extins pe piața vehiculelor electrice în urmă cu patru ani. Obiectivul este de a realiza vânzări durabile și de succes de vehicule electrice până în 2023 și apoi de a multiplica și extinde producția, prin construirea unei noi fabrici în România, în imediata apropiere a orașului Ruse. Sin Cars a obținut, recent, o comandă pentru 400 de vehicule L-City de la compania olandeză Saker Sportcars. Sin Cars s-a listat la bursă în iunie anul trecut. Auto / Moto Comunicate noi Logistica / Transport
Doliu uriaș în lumea filmului: S-a aflat de ce a murit starul unui serial extrem de îndrăgit de adolescenți 22 septembrie 2023 Actorul american Angus Cloud, cunoscut pentru rolul său din serialul de succes „Euphoria”, a murit în iulie, la vârsta de 25 de ani, după o „supradoză accidentală”, a făcut cunoscut joi un medic legist, scrie AFP. „Angus Cloud a murit din cauza unui amestec mortal de fentanil, cocaină, metamfetamină şi… Citește mai mult
90.000 de lei AMENDĂ pentru pomul de iarnă făcut din doze consumate de vaccin anti-COVID 9 decembrie 2021 ”Organizatorul centrului de vaccinare de la Palatul Copiilor, care a autorizat construirea bradului din recipiente de vaccin, precum şi operatorul autorizat pentru transportul deşeurilor medicale, din acelaşi centru, au fost amendaţi cu 90.000 de lei, de către comisarii Gărzii Naţionale de Mediu (GNM)”, a transmis, joi, Garda de Mediu. … Citește mai mult
Ministrul Marcel Boloș lămurește situația pensionarilor care n-au primit ajutorul de energie pentru că au COLOCATARI 10 martie 2023 După distribuirea cardurilor de energie s-au raportat numeroase situații în care persoane care, individual, aveai venituri sub 2.000 de lei pe lună, în general pensionari, nu au primit ajutorul de 1400 de lei la încălzire, deoarece din bazele de date ale ANAF și Evidența Populației a rezultat că locuiesc cu alte persoane… Citește mai mult