Bustul poetului Octavian Goga, îndepărtat din zona Copou, Iași: „Nu am vrut să creăm neplăceri” Webpress, 16 aprilie 202616 aprilie 2026 Bustul poetului Octavian Goga, fost premier cu atitudini controversate, a fost îndepărtat din zona Copou a municipiului Iași după ce Asociația pentru Prevenirea și Combaterea Antisemitismului și Legionarismului din Arad a solicitat acest lucru Primăriei și Consiliului Local Iași. Bustul, care era amplasat într-o zonă intens circulată din cartierul Copou, ar fi fost ridicat, în 28 martie, de angajații Ateneului Național Iași, instituție aflată în subordinea Primăriei. Potrivit Ziarului de Iași, cererea adresată Primăriei Iași de către asociația din Arad a fost motivată de noi prevederi din așa-numita lege Vexler care interzic menținerea în locuri publice, cu excepția muzeelor, a unor statui, grupuri statuare, plăci comemorative ale unor persoane care au făcut parte din conducerea organizațiilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe. Asociația pentru Prevenirea și Combaterea Antisemitismului și Legionarismului din Arad a cerut mutarea statuii lui Goga încă de la începutul anului, dar municipalitatea nu a oferit un răspuns la solicitare în termenul legal. Din acest motiv, asociația a intentat un proces Primăriei Iași. Totodată, asociația din Arad a trimis o adresă către Prefectura Iași pe această temă, iar, potrivit jurnaliștilor ieșeni, Prefectura a răspuns că, în vederea punerii în aplicare a noilor prevederi legale, „a inițiat un dialog instituțional la nivelul administrației publice locale prin care bustul poetului Octavian Goga să poată fi valorizat și recuperat, într-un muzeu”. Contactat de News.ro, prefectul județului Iași, Constantin Dolachi, a declarat că după ce a primit adresa de la asociația din Arad a redirecționat documentul către Primăria Iași. „Nu am avut vreo discuție cu cei din Primăria Iași. A fost vorba doar de redirecționarea acelei adrese. Nu știu nici la ce muzeu a fost dus bustul”, a afirmat prefectul de Iași, Constantin Dolachi. Poetul vs. politicianul Octavian Goga Reprezentanții Primăriei ieșene susțin că bustul a fost ridicat de Ateneul Național din Iași, instituție subordonată municipalității. Directorul interimar al instituției, Marius Mihai Gherman, a declarat pentru News.ro că bustul a fost luat în 28 martie din Copou și a fost dus într-o hală a Ateneului Național din Iași. „Este la noi în hală și va fi amplasat în final într-un muzeu. Nu am decis exact la ce muzeu. L-am ridicat pentru că nu am vrut să creăm neplăceri. Noi am fost cei care l-am amplasat în zona Copou, dar am făcut-o nu pentru omul politic Goga, ci pentru poetul Octavian Goga“, a afirmat Marius Mihai Gherman. Octavian Goga a fost un politician controversat din cauza mai multor declarații și decizii pe care le-a luat înainte și în timpul mandatului de premier pe care l-a deținut în anii 1937-1938. El a fost inițiatorul unui plan prin care sute de mii de evrei români urmau să fie deportați în Insula Madagascar. Potrivit istoricului Ilarion Țiu, Goga a fost înmormântat cu svastica pe piept, aceasta fiind dorința sa. În calitate de prim-ministru, Goga a adoptat un decret-lege care a avut ca efect retragerea cetățeniei unui număr de 225.222 de evrei din România. Administratie publica Arta / Divertisment Educatie / Cultura Institutii publice Stiri
Stiri Dialog esențial pentru drepturile fundamentale: Întâlnirea dintre Nicușor Dan și președintele CEDO 13 mai 2026 Întâlnirea dintre Nicușor Dan și președintele CEDO, Mattias Guyomar, subliniază angajamentele României față de drepturile fundamentale și consolidarea democrației în contextul geopolitic actual. Citește mai mult
Horoscop 15 noiembrie. Schimbări spectaculoase de destin – zodia care renaște din propria cenușă: noroc uriaș la bani 14 noiembrie 2022 BERBEC Norocul este de partea ta astăzi și trebuie doar să faci câțiva pași pentru a-ți atinge scopul. TAUR Ai grijă de tine prin toate mijloacele. Fă schimbări benefice în rutina ta zilnică, mai ales cele la care te gândești de mult. GEMENI Există un fel de tensiune în relația… Citește mai mult
Stiri Cât de mult a câștigat Donald Trump din politică? O analiză detaliată a averii sale post-electorale 16 septembrie 2026 Donald Trump a înregistrat o creștere impresionantă a averii sale după alegerile din 2024, ridicând întrebări despre etica și impactul acestei situații în politică. Citește mai mult