Cadre medicale ANCHETATE după ce un pacient s-a sinucis! Medicii legiști susțin ca moartea sa a fost una violentă Webpress, 22 septembrie 2022 O asistentă medicală şi două îngrijitoare de la Spitalul de Psihiatrie din Ştei, județul Bihor, au fost trimise în judecată după sinuciderea unui pacient internat cu schizofrenie paranoidă, relatează publicația E Bihoreanul. Bărbatul, declarat iresponsabil prin sentinţă judecătorească, a vrut să se sinucidă şi, lăsat nesupravegheat, a și reușit într-un final, după ce a băut dintr-un flacon cu dezinfectant lăsat pe holul secţiei unității medicale. Incidentul s-a produs pe data de 7 iunie 2018. Victima este un bărbat în vârstă de 34 ani, care fusese internat la această secție cu nicio lună înainte, respectiv pe 25 mai 2018. Înainte cu o zi de producerea tragediei, pacientul aflase că urma să fie transferat la Secția Cronici, în baza unei hotărâri judecătorești prin care s-a stabilit că e lipsit total de discernământ. Acesta a decis astfel să-şi ia viaţa, iar în după-amiaza zilei de 7 iunie 2018, profitând că a fost lăsat nesupravegheat, a ieşit pe coridor unde, văzând flaconul de pe căruciorul cu materiale de curăţenie, l-a luat cu el în salon, unde a băut mai mult de jumătate din conţinut. Pacientul a fost găsit în stare gravă de asistentele medicale care au intrat în salonul său după ce l-au auzit tuşind şi vomitând. Deși a fost transportat de urgență la spital, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. Potrivit medicilor legiști, moartea pacientului a fost una violentă. Aceștia au arătat în raportul întocmit că soluţia toxică pe care a înghiţit-o i-a provocat arsuri la nivelul regiunii bucale, tubului digestiv și respirator. Comunicate noi Stiri
Stiri Discuții controversate la Auschwitz: Turiste britanice și prețurile cafenelei dintr-un loc al memoriei 24 septembrie 2026 Reacția virală a două turiste britanice la prețurile din cafeneaua de la Auschwitz ridică întrebări despre respectul față de locurile de memorie și percepția turistică. Citește mai mult
A murit preotul care a făcut greva foamei pentru dărâmarea unei statui din București – Sorin Paul Grecu a fost răpus de COVID-19 8 ianuarie 2022 A murit părintele Sorin Paul Grecu, parohul bisericii ortodoxe Sfântul Apostol Pavel și a Tuturor Sfinților Români din East Ham, suburbie a Londrei, Marea Britanie. Anunțul decesului a fost făcut public de Ambasada României în Regatul Unit. Preotul se afla în spital din perioada Crăciunului, bolnav de COVID-19. Starea sa… Citește mai mult
Stiri Blocaj în negocieri politice: Perspectivele unui nou guvern și impactul alegerilor anticipate 13 iulie 2026 Negocierile pentru formarea unui nou guvern în România sunt într-un impas profund, iar președintele Nicușor Dan ia în calcul alegeri anticipate. Această situație complicată reflectă tensiunile politice interne și ridică întrebări despre viitorul politic al țării. Citește mai mult