Călin Georgescu susține că scutul NATO de la Deveselu incită: „Asta spune foarte multe, din punct de vedere diplomatic” Webpress, 6 februarie 2022 „Aum două săptămâni președintele american a convocat, cum e și firesc, liderii țărilor membre NATO din Europa, pentru a discuta subiectul Ucraina. Au participat toți, mai puțin o singură țară: România. Asta spune foarte multe, din punct de vedere diplomatic, de relație cu un partener strategic, dar și cât ești luat în seamă. Ori, noi fiindcă nu am fost luați în seamă, una peste alta acest ultim aspect dovedește din plin ceea ce am mai spus referitor despre scutul de la Deveselu. În momenul în care ai o acțiune prin care inciți (n. r.: despre scutul de la Deveselu), căci despre asta este vorba… (…). Nu se pune problema așa (n. r.: să fie scoasă România din NATO), ci cum să negociezi. (…) Pentru asta, când ești înăuntru, negocieizie interesul țării tale. Nici în NATO, nici în UE, nu a fost negociat nimci pentru țara noastră. Pe mine mă va interesa mereu pacea. În momentul în care intri pe aceste meleaguri al incitării, inclusiv al vecinilor, nu este bine. La baza Kovălniceanu a fost furată motorina. Eu pun o întrebare: cine pe cine apără? La fel îmi pun întrebarea în toate pozițiile pe care le avem, inclusiv în economie. Noi trebuie să ne structurăm în interior, să nu mai apelăm la exterior. Vreau să subliniez: firul roșu e interesul național”, a spus Georgescu, la Realitatea Plus. Comunicate noi Stiri Călin Georgescu
Stiri Impactul atacului asupra depozitului OMS din Ucraina: O privire detaliată asupra consecințelor umanității în conflictul actual 9 august 2026 Atacul asupra unui depozit OMS din Dnipro subliniază gravitatea crizei umanității în Ucraina, având implicații pe termen lung pentru sănătatea publică. Citește mai mult
Șase constructori de motoare s-au înscris să participe în competiția Formula 1 din 2026, când va intra un nou regulament în vigoare 4 februarie 2023 Şase furnizori de motoare, între care Honda, s-au înscris la startul sezonului 2026 din Formula 1, care va avea un nou regulament privind motoarele, conform unei liste publicate vineri de Federaţia Internaţională de Automobilism, la puţin timp după anunţul revenirii constructorului american Ford alături de Red Bull, informează AFP. „FIA… Citește mai mult
Simulare 2023. Nicio medie de 10 în întreg județul Brașov 30 martie 2023 Un număr de patru elevi din judeţul Braşov au obţinut nota 10 la simularea probei de Limba şi literatura română a examenului de evaluare Naţională, în timp ce 36 au fost notaţi cu notă maximă la Matematică, însă niciun candidat nu a reuşit să ia notă maximă la ambele materii.Potrivit… Citește mai mult