Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, vine în România! Va participa la o reuniune trilaterală cu Klaus Iohannis și Maia Sandu Webpress, 31 martie 2023 Vizita Cancelarului german reprezintă un moment de reconfirmare a relațiilor bilaterale excelente, cu caracter strategic, dintre România și Republica Federală Germania, care se bazează pe o prietenie tradițională, relații istorice și interumane extinse, precum și pe interesul comun în ceea ce privește securitatea europeană în contextul actual dificil generat de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Discuțiile Președintelui Klaus Iohannis cu Cancelarul Olaf Scholz se vor concentra pe dezvoltarea și aprofundarea, în continuare, a cooperării româno-germane în toate domeniile de interes comun. Va fi accentuat interesul ambelor părți pentru dinamizarea schimburilor economice și a investițiilor, având în vedere faptul că Germania este cel mai important partener comercial al țării noastre și al doilea investitor în economia românească, dar și a cooperării sectoriale. Totodată, se va urmări asigurarea unei coordonări strânse în cadrul UE și NATO. În planul afacerilor europene, cei doi lideri vor avea un schimb de opinii privind temele de actualitate, cu o atenție specială acordată procesului de aderare a României la spațiul Schengen, măsurile pentru sprijinirea Ucrainei și a Republicii Moldova, asigurarea competitivității economiei europene, securitatea energetică, schimbările climatice și tranziția verde. Președintele Klaus Iohannis și Cancelarul Olaf Scholz vor discuta, de asemenea, despre situația de securitate generată de agresiunea militară a Federației Ruse împotriva Ucrainei, prin prisma evoluțiilor recente, cooperarea pentru sprijinirea multidimensională a Ucrainei, ajutorarea refugiaților, facilitarea tranzitului de cereale ucrainene către piața globală, precum și sprijinirea parcursului european al acestei țări. Va fi abordată, totodată, cooperarea româno-germană în domeniul apărării pentru a consolida postura de descurajare pe Flancul Estic al Alianței Nord-Atlantice și pentru a întări securitatea regiunii Mării Negre. Președintele României și Cancelarul Federal vor evidenția rolul important jucat de comunitatea românească din Germania și de minoritatea germană din țara noastră, cu o contribuție majoră la apropierea și cunoașterea reciprocă a celor două națiuni. Reuniunea trilaterală pe care o va găzdui Președintele României are ca obiectiv consolidarea sprijinului în toate domeniile pentru asigurarea rezilienței, a stabilității și a securității Republicii Moldova și pentru susținerea parcursului european al Republicii Moldova. Discuțiile vor transmite un mesaj clar privind continuarea sprijinului ferm și neabătut din partea partenerilor Chișinăului, în special în condițiile în care Republica Moldova este supusă unor presiuni hibride sistematice, inclusiv unor tentative de subminare a ordinii constituționale. În cadrul întrevederii va fi discutat, totodată, sprijinul pentru avansarea integrării europene a Republicii Moldova, singura opțiune capabilă să asigure un viitor democratic, prosper și stabil pentru cetățenii săi. Comunicate noi Stiri Klaus Iohannis
Incident aviatic la granița Rusiei cu Statele Unite. Americanii spun că nu se tem 18 octombrie 2022 vioanele rusești „intrau și operau în zona de identificare a apărării aeriene din Alaska (ADIZ)”, se arată în comunicat, și „au rămas în spațiul aerian internațional și nu au intrat în spațiul aerian suveran american sau canadian”. „Activitatea recentă a Rusiei” în ADIZ „nu este văzută ca o amenințare și… Citește mai mult
Cod GALBEN de vânt, ninsori și precipitații. Schimbări radicale ale vremii – anunțul ANM: revine ÎNGHEȚUL 27 martie 2023 INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 27 martie, ora 06 – 29 martie, ora 21Fenomene vizate: intensificări ale vântului, precipitații moderate cantitativ, răcire accentuată – îngheț la sol și brumăZone afectate: conform textului În intervalul menționat, precipitațiile se vor extinde treptat dinspre vest și vor cuprinde cea mai mare parte a… Citește mai mult
Stiri Rezultatele Bacalaureatului 2026: Analiză Detaliată a Sesiunii de Toamnă și Impactul Asupra Viitorului Absolvenților 12 august 2026 Afișarea rezultatelor Bacalaureatului 2026 în sesiunea de toamnă este un moment crucial pentru absolvenții de liceu. Articolul analizează importanța acestui examen și implicațiile sale. Citește mai mult