Captură record de droguri la vama Bechet. Peste un milion de comprimate, aflate pe lista de risc, descoperite de polițiști Webpress, 29 august 2023 Conform Poliției de Frontieră, duminică, în jurul orei 06.50, la Punctul de Trecere a Frontierei Bechet s-a prezentat pentru a intra în țară un cetățean bulgar în vârstă de 52 de ani, aflat la volanul unui camion. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire, seminţe de floarea soarelui şi cilindri hidraulici şi avea ca destinaţie Suedia. Polițiștii de frontieră au verificat camionul, iar în compartimentul pentru marfă au fost descoperite, pe lângă marfa transportată, mai multe cutii cu medicamente. În urma controlului amănunțit s-a stabilit că pachetele respective conţineau 79.119 de blistere cu 1.186.785 de comprimate ce aveau ca substanţă activă Alprazolam, substanţă care se găseşte în lista drogurilor de risc. Întreaga cantitate de medicamente a fost trimisă spre expertiză la laboratorul de specialitate, rezultatul fiind pozitiv. Camionul a fost indisponibilizat la sediul PTF Bechet, iar cetăţeanul bulgar a fost reţinut pentru 24 de ore, iar ulterior instanța a emis pe numele acestuia mandat de arestare pentru 30 de zile, pentru trafic de droguri de risc. Cercetările în acest caz sunt continuate de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, pentru infracțiunile de introducere sau scoatere din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără drept. Comunicate noi Stiri
Stiri Colaborare strategică între Ucraina și România: Semnificația numirii lui Dan Neculăescu ca Ministru de Externe 20 octombrie 2026 Numirea lui Dan Neculăescu ca Ministru de Externe al României aduce oportunități pentru consolidarea relațiilor cu Ucraina în contextul provocărilor regionale. Citește mai mult
S-a terminat cu joaca, treaba devine serioasă! Cine nu-și plătește taxele și impozitele riscă închisoarea 16 decembrie 2021 PSD a transmis că angajatorii care nu le plătesc angajaţilor contribuţiile vor răspunde penal şi atrage atenţia că, la 30 septembrie 2021, arieratele de recuperat la bugetul de stat erau de 34 miliarde lei, dintre care 8,4 miliarde lei la pensii şi 3,5 miliarde lei la Sănătate, duble faţă de… Citește mai mult
Dieta Andreei Raicu – Ce mănânca vedeta la fiecare masă – Programul pe o zi 11 august 2023 Curioși să descopere secretul dietei sale, mulți fani au fost încântați să afle direct de la Andreea despre preferințele ei culinare și obiceiurile sănătoase. Contrar așteptărilor, vedeta nu urmează un regim alimentar riguros. „Dieta nu există în vacanță, dar echilibrul și starea de bine ar trebui să primeze oricând. De… Citește mai mult