Captură record la Constanța! Substanțe dopante în valoare de 1 milion de euro, găsite într-o locuință din localitatea Valu lui Traian – GALERIE FOTO Webpress, 12 februarie 2024 Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că după cele 36 de percheziţii făcute sâmbătă, anchetatorii au continuat cercetările în cadrul dosarului penal. “Astfel, ieri, 11 februarie, poliţiştii au efectuat o altă percheziţie domiciliară, în comuna Valu lui Traian, la locuinţa unei persoane cercetate în cadrul dosarului penal. În urma percheziţiei, au fost descoperite şi ridicate, în vederea indisponibilizării, 95 de baxuri, ce conţineau 419.000 de comprimate şi 160.346 de fiole susceptibile a conţine substanţe dopante cu grad mare de risc. Valoarea totală a acestora este de aproximativ 1.000.000 de euro”, au precizat poliţiştii. În acest caz a fost reţinut pentru 24 de ore, un bărbat de 34 de ani. Poliţiştii au adăugat că valoarea totală a produselor susceptibile a conţine substanţe dopante cu grad mare de risc, descoperite în urma celor 37 de percheziţii domiciliare efectuate în cauză, este de aproximativ patru milioane de euro. În urma a 36 de percheziţii făcute sâmbătă, de poliţiştii din Constanţa, au fost descoperite şi ridicate, în vederea indisponibilizării, 220 de baxuri, în care se aflau 5.245.960 de comprimate şi 51.557 de fiole, ce conţin substanţe dopante, în valoare de aproximativ 3.000.000 de euro. “În urma analizei de laborator s-a stabilit că acestea conţin substanţe ce se regăsesc în lista anexa nr. 1a Legii nr. 104/2008, privind prevenirea şi combaterea producerii şi traficului ilicit de substanţe dopante. De asemenea, tot în urma analizei de laborator, s-a stabilit că 70% dintre produsele ridicate sunt substanţe dopante de mare risc”, a menţionat sursa citată. Totodată, au fost descoperite aproximativ 470 de pachete de ţigarete netimbrate, precum şi 28.000 de lei, 14.700 de euro, 1.500 de lire turceşti, 640 de dolari şi 120 de lire englezeşti. Percheziţiile au avut loc în municipiul Constanţa şi oraşul Năvodari, la locuinţele a 11 persoane cercetate de comiterea faptelor. În perioada 2023-2024, acestea ar fi deţinut şi comercializat ţigări netimbrate şi produse ce ar putea conţine substanţe dopante. La sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa au fost conduse 11 persoane, în vederea audierii. Două dintre acestea, un bărbat de 31 de ani şi o femeie de 29 de ani au fost reţinut pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de fabricarea, producerea, experimentarea, preparea, procesarea, tranformarea, oferirea, distribuirea, vânzarea, punerea în vânzare, administrarea, livrarea cu orice titlu, trimiterea ori alte operaţiuni privind circulaţia substanţelor dopante cu grad de mare risc şi a produselor care conţin substanţe dopante cu grad de mare risc, fără drept. Ulterior, bărbatul respectiv a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, iar femeia va fi cercetată sub control judiciar. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română. La acțiune au participat și polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța, Serviciului Criminalistic, precum și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale. Comunicate noi Stiri
Politica Regele Charles al III-lea și Regina Camilla: O Vizită Istorică în SUA 27 aprilie 202628 aprilie 2026 Regele Charles al III-lea și regina Camilla au început o vizită istorică în SUA, marcând consolidarea relațiilor bilaterale între Marea Britanie și Statele Unite. Citește mai mult
VIDEO Incident aviatic militar extrem de GRAV la Constanța! Un MIG românesc s-a PRĂBUȘIT. Elicopterul plecat în misiune de salvare, dispărut de pe radar 2 martie 2022 În urmă cu jumătate de oră s-a pierdut legătura cu un avion românesc, la Constanța. Este vorba despre un avion militar care s-ar fi prăbușit în zona cuprinsă între localitățile Cogealac și Gura Dobrogei, județul Constanța. Până în prezent sunt neclare circumstanțele în care s-a produs incidentul. Se așteaptă o… Citește mai mult
Rafila: Avem obligaţia să asigurăm persoanelor cu autism integrarea în sistemul educaţional şi pe piaţa muncii 2 aprilie 2022 „Prin intermediul Programul Naţional de Sănătate Mintală şi Profilaxie în Patologia Psihiatrică, Ministerul Sănătăţii alocă resurse necesare pentru diagnosticarea timpurie a acestei afecţiuni şi pentru asigurarea tratamentului adecvat de-a lungul vieţii. Desfăşurăm, de asemenea, împreună cu partenerii norvegieni un program care să asigure creşterea gradului de conştientizare şi îmbunătăţirea capacităţilor… Citește mai mult