Carambol cu mașina poliției, în Vâlcea. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită VIDEO , 3 decembrie 2023 „Din primele verificări efectuate de poliţiştii ajunşi la faţa locului, a reieşit faptul că un bărbat în vârstă de 34 de ani, din localitatea Păuşeşti Măglaşi, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din municipiul Râmnicu Vâlcea, ar fi intrat în coliziune cu o autospecială de poliţie. În urma impactului, autospeciala a fost proiectată într-un alt autoturism condus de un bărbat, de 24 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, care oprise pentru a acorda prioritate autospecialei, care avea semnalele acustice şi luminoase în funcţiune”; au transmis oficialii Poliţiei judeţene Vâlcea.Poliţiştii rutieri care au intervenit la locul accidentului i-au testat pe cei trei şoferi, rezultând că niciunul dintre aceştia nu consumase alcool.În urma evenimentului rutier nu au rezultat victime, însă cele trei autovehicule implicate au fost avariate.În cauză, se efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, precizează Poliţia Vâlcea. Comunicate noi Stiri
Administratie publica Comunicat privind interzicerea fumatului 23 martie 201619 aprilie 2016 Incepand cu primavara aceasta, mai exact pe 17.03.2016 a intrat in vigoare legea numarul 15/2016 privind modificarea si completarea legii numarul 349/2002 pentru prevenirea si combaterea efectelor consumului produselor din tutun, prin care se interzice fumatul in toate spatiile publice inchise, spatiile inchise de la locul de munca, mijloacele de… Read More
Nicolae Ciucă, după ședința coaliției: Pe lângă pensii, cresc și alocațiile, dar și o serie de indemnizații 21 noiembrie 2022 Conform premierului, în ședința coaliției de guvernare care a avut loc luni seară s-au decis următoarele: Pentru pensiile pe contributivitate, am decis creșterea punctului de pensie cu 12,5% începând cu data de 1 ianuarie 2023. Noua valoare a acestuia va fi, astfel, de 1.784 de lei. Totodată, anul viitor vom… Read More
STUDIO AE: 12 tendinţe în arhitectură şi construcţii în 2022 8 februarie 202231 martie 2022 Asistăm la estomparea graniţelor dintre mediul urban şi cel rural, la conştientizarea mai accentuată a faptului că resursele primare sunt limitate, la lipsuri în lanţurile de aprovizionare şi la creşterea bugetelor de investiţii. Acestea sunt premisele anului 2022 care influenţează arhitectura spaţiilor construite pe termen mediu şi lung, potrivit biroului… Read More