Carambol pe o stradă din Pitești. Cinci mașini au fost implicate. Doi oameni au ajuns la spital VIDEO Webpress, 5 februarie 2025 Potrivit Poliției Argeș, accidentul cu cinci mașini s-a produs pe strada Negru Vodă, din Pitești. Din primele cercetări, s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Bascov, șoferul uneia dintre mașini, a lovit din spate un alt autoturism, care, la rândul său, a fost proiectat în al treilea autoturism, aflat pe aceeași bandă. Ca urmare a impactului inițial, mașina condusă de bărbatul de 31 de ani, din Bascov, a pătruns pe contrasens, unde a provocat o coliziune, în lanț cu alte două autoturisme. În urma accidentului, șoferii autoturismelor implicate au fost identificați ca fiind patru bărbați cu vârste cuprinse între 27 și 52 de ani și o femeie 55 de ani. Două persoane, respectiv șoferița unuia dintre autoturisme și un pasager în vârstă de 80 de ani, au fost rănite, acestea fiind transportate la spital pentru investigații suplimentare. Testările cu aparatul etilotest efectuate au indicat rezultate negative. Polițiștii Biroului Rutier Pitești continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul. Comunicate noi Stiri
Doliu uriaș la Hollywood. A murit un mare actor, premiat cu OSCAR 7 ianuarie 2022 Starul de la Hollywood era cunoscut pentru filme precum ”Ghici cine vine la cină” , ”În arșița nopții” și ”Crinii câmpului”, pentru care a devenit primul bărbat de culoare care a câștigat Oscarul pentru cel mai bun actor. Vestea a fost anunțată de ministrul Afacerilor Externe, Fred Mitchell. Starul bahamean-american Poitier… Citește mai mult
Stiri Negocierile pentru Pace în Ucraina: Cine Va Reprezenta Europa în Fața lui Vladimir Putin? 22 octombrie 2026 Europa caută un reprezentant pentru negocierile cu Vladimir Putin, într-un context geopolitic complex, marcat de incertitudini și riscuri de marginalizare. Citește mai mult
Sărbătoare 23 septembrie. Mari sfinți sunt pomeniți în calendar. Zi cu însemnătate aparte pentru credincioși 23 septembrie 2022 OrtodoxeZămislirea Sf. Proroc Ioan Botezătorul; Sf. Cuv. Xantipa şi Polixenia Greco-catoliceConceperea Sf. Ioan Botezătorul; Sf. Padre Pio Romano-catoliceSs. Pius din Pietrelcina, pr.; Zaharia şi Elisabeta Zămislirea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul este pomenită în calendarul creştin ortodox în ziua de 23 septembrie. „Multe mame zămislesc fii, dar puţine sunt acelea pe… Citește mai mult