Carmen Tănase dezvăluie ce pensie are în prezent. Cum plănuiește să își dubleze veniturile: „De acolo mai primesc o jumătate” Webpress, 10 decembrie 202511 decembrie 2025 La 64 de ani, Carmen Tănase a făcut publice detalii despre pensia pe care o primește după mai bine de patru decenii în actorie, declarându-se mulțumită de situația sa financiară. Actrița a vorbit despre acest subiect în podcastul „Pentru Voi, cu Mirela Voicu”, menționând și că ar putea beneficia de sume suplimentare din partea Uniunii Cineaștilor din România. „Ce pensie am? 6.100 de lei. 6.100 de lei și trebuie să mă duc și la UCIN, unde sunt eu arondată, ca să zic așa, că nu sunt la UNITER, și de acolo… dar trebuie să mă duc cu decizia că n-am avut timp să mă duc. De acolo mai primesc o jumătate de pensie sau, dacă merit și consideră oamenii că merit, indemnizație de merit. Dar alea sunt 100 de toate. Nu știu dacă 100 și la teatru, și la film sau 100 la teatru, 100 la film, dar cred că 100 și la una, și la alta și acolo doar când se eliberează un loc. Deci, practic, când moare cineva, vine rândul altcuiva. Da, așa s-a dat. Și aia mai este cred cât pensia mea. Și dacă o iau pe aia nu mai iau jumătatea aia, și atunci am două pensii cum ar veni, și de acolo și de acolo. Dar trebuie să mă duc. Nu, e ok”, a explicat actrița. Carmen Tănase a construit o carieră remarcabilă atât în teatru, cât și în film și televiziune. Ea a devenit cunoscută și extrem de iubită după apariția în telenovela „Inimă de țigan”, unde a interpretat rolul Flăcăricăi, soția lui State Potcovaru. La 15 ani de la difuzarea serialului, publicul continuă să o recunoască și să o strige pe stradă „Flacăra”. Pe scena teatrală, Carmen Tănase are o activitate îndelungată. Între 1984 și 1990, a fost angajată la Teatrul Național Vasile Alecsandri din Iași, iar din 1990 și până în prezent activează la Teatrul Odeon din București. Într-un alt podcast, actrița a dezvăluit și detalii despre salariul său: „Nu știu debutanții, dar eu sunt actor categoria 1A, și am 7.200 de lei, asta înseamnă 5.000 de lei înseamnă 1.000 de euro, deci cam 1.300 de euro. Ăsta e salariul de la teatrul unde am cartea de muncă, dacă joc sau nu, eu tot iau salariul ăsta. Eu joc foarte mult în privat. Ce joc la teatru privat, nu are legătură cu salariu, ăla e alt venit”. Administratie publica Arta / Divertisment Finante / Contabilitate Monden / Lifestyle
Un turc beat și ÎNARMAT, oprit în trafic, în Prahova. Ce au decis polițiștii 28 noiembrie 2021 Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de mostre biologice de sânge. Totodată, polițiștii au efectuat controlul corporal al bărbatului de 35 de ani,… Citește mai mult
Dezvăluiri-bombă despre interesele imobiliare ale grupului de la Cluj. Caracatița relațiilor sus-puse, devoalată 6 iulie 20237 iulie 2023 „Împreună cu asociația am făcut un audit urbanistic la nivelul municipiului Cluj și al zonei metropolitane. Pentru a vedea care este situația de fapt. Am descoperit, din nefericire, că puricând mai multe autorizații de construcție, am ajuns și la cele de pe strada Soborului. (Acolo) niște domni au obținut un… Citește mai mult
Val de infecții digestive în perioada verii. Cat de periculos este rotavirusul – Principalele simptome 17 iulie 202317 iulie 2023 Gastroenterita cu rotavirus a reprezentat o amenintare majora pentru populatia lumii de-a lungul ultimilor ani, cu o morbiditate si mortalitate ridicata in randul copiilor sub 5 ani. Gastroenterita acuta este, in general, definita ca o scadere in consistenta a scaunelor (lichida sau semilichida) si/sau o crestere a frecventei evacuarilor in… Citește mai mult