Cartofi prăjiţi ca la restaurant, crocanți și aurii, la tine acasă. Ce NU făceai bine până acum Webpress, 29 decembrie 2021 Însă, de fiecare dată când încercăm să îi facem acasă avem impresia că nu sunt ca la restaurant. Iată care sunt trucurile care să ne ajute să avem cartofi prăjiţi crocanţi la exterior şi moi în interior şi în bucătăria noastră. Cei mai buni cartofi prăjiţi sunt cei care sunt trecuţi de două ori prin tratamentul termic. Prima dată trebuie prăjiţi la temperatură mică, apoi scoşi şi puşi pe un şervet de hârtie ca să se absorbă tot uleiul. După ce se răcesc puţin, se pun din nou în ulei foarte încins pentru a deveni crocanţi. Modul de preparare este simplu. Mai întâi se curăţă şi se spală cartofii. Apoi se taie, iar aceasta este partea cea mai importantă. Cea mai bună metodă de a-i tăia este cu ajutorul unei mandoline, dar dacă nu aveţi tăiaţi-i în felii cu grosimea de maximum un centimetru. Fiecare felie se taie apoi în bastonaşe. Cartofii tăiaţi se pun în apă rece într-un bol mare, pentru 20 de minute pentru a scăpa de excesul de amidon. Apoi se scot şi se usucă cu un prosop de bucătărie. Se mai lasă puţin, întinşi într-un singur strat pentru a se usca la aer. Stratul de ulei din tigaie trebuie să fie generos. Se încinge şi se adugă cartofii. Se lasă până devin aurii, 5 minute. Se scot, se pun pe un prosop de hârtie, se lasă să se răcească complet şi apoi se pun în ulei foarte încins. În tigaie va fi un singur strat de cartofi. Se lasă până devin brun-aurii. După ce sunt gata se scot pe prosop de hârtie care să absoarbă tot uleiul. Comunicate noi Institutii publice Politica Stiri
Favoruri sexuale pentru permisul auto: ani grei de închisoare pentru doi polițiști și un instructor 17 august 2023 Pe 11 august 2023, Tribunalul Argeș a dat decizia în acest dosar penal. Polițiștii și instructorul au primit pedepse cu executare. Decizia nu este definitivă, iar inculpații au făcut apel. C. B., agent șef principal la Serviciul Public Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor (SPRPCIV) Argeș a fost condamnat… Citește mai mult
Stiri Condițiile Washingtonului pentru Iran: O privire detaliată asupra cerințelor lui JD Vance și implicațiile lor geopolitice 7 octombrie 2026 Vicepreședintele JD Vance a pus noi condiții Iranului pentru un acord de pace, subliniind provocările negocierilor în contextul tensiunilor regionale. Citește mai mult
Tragedie în lumea sportului! Un mare jucător a murit într-un atentat, la doar 31 de ani 10 mai 2022 Baschetbalistul Adreian Payne (31 ani), jucător cu peste 100 de meciuri în liga profesionistă nord-americană (NBA) şi campion al Franţei în 2019 cu Villeurbanne, a fost împuşcat mortal în Florida, a anunţat poliţia din Orlando, citată de AFP. Baschetablistul era liber de contract după ce evoluase ultima oară în Lituania,… Citește mai mult