Cât de mult apără scutul de la Deveselu România și Europa. Ce înseamnă sistemul NATO Aegis Ashore în care este inclusă baza din țara noastră Webpress, 22 martie 202623 martie 2026 În actualul context internațional, prin poziția sa geografică, România devine un punct cheie în apărarea flancului estic al NATO, contribuind la descurajarea amenințărilor și la menținerea echilibrului strategic în regiune. Armata Israeliană a publicat o hartă care arată cât de departe bate racheta pe care Iranul a tras-o spre insula Diego Garcia, in oceanul Indian, bază americană și britanică folosită pentru bombardiere cu rază lungă de acțiune. Raza de 4.000 de kilometri a armei ar însemna că ar putea ajunge aproape oriunde în Europa continentală, inclusiv la București, Berlin și Paris. Și Londra ar putea fi vizată. În această situație, sistemul antirachetă de la Baza militară Deveselu reprezintă una dintre cele mai importante investiții militare realizate de Statele Unite și NATO în Europa de Est, având un rol crucial în protejarea continentului împotriva amenințărilor cu rachete balistice din Iran, scopul pentru care a fost creat. Recent, președintele Nicusor Dan a explicat că din acordul aprobat în CSAT pentru folosirea bazelor românești de către SUA există două componente legate de modernizarea scutului de la Dveselu. „Așa cum știți au fost mai multe componente. Două dintre ele întăresc scutul de la Deveselu, deci e o protecție suplimentară pentru România și parte a Europei pe care scutul o apără. Bineînțeles că noi avem o discuție în curs pe mai multe planuri cu SUA, dar nu a fost o negociere, ci o nevoie pe care aliatul nostru a avut-o și pe care noi ne-am grăbit să o satisfacem în momentul în care el a avut-o”, a precizat Nicușor Dan, potrivit Defense România. Ce înseamnă Aegis Ashore în Europa Parte a sistemului Aegis Ashore, baza din România este operațională din 2016 și face parte din arhitectura de apărare colectivă a Alianței. Aegis Ashore este pur defensiv, este conceput pentru a detecta, urmări și intercepta rachete cu rază scurtă și medie de acțiune, protejând teritoriul european de posibile atacuri provenite din Orientul Mijlociu. Construcția bazei de la Deveselu a costat aproximativ 134 de milioane de dolari. Însă acesta a fost doar începutul. Adevărata valoare a sistemului vine din tehnologia integrată și din armamentul utilizat. La ora actuală, scutul include trei baterii cu câte 24 de interceptori, fiecare având un cost estimat între 12 și 15 milioane de dolari. Astfel, doar componenta de rachete poate depăși 300 de milioane de dolari. Cum funcționează scutul de la Deveselu Sistemul de la Deveselu este versiunea terestră a tehnologiei utilizate pe navele militare americane din clasele Arleigh Burke și Ticonderoga. Acesta include un radar performant și un sistem de lansare verticală pentru interceptori. Rachetele SM-3 sunt concepute pentru a distruge rachete balistice în afara atmosferei, prin impact direct, fără încărcătură explozivă. Sistemul poate detecta și urmări simultan mai multe ținte și este integrat într-o rețea globală de apărare. Sistemul Aegis și-a demonstrat eficiența inclusiv în situații reale de luptă. În 2024, nave americane echipate cu acest sistem au interceptat rachete balistice lansate de Iran, folosind interceptori SM-3. Rol strategic pentru NATO și Europa Scopul acestui sistem este de a proteja Europa împotriva rachetelor cu rază scurtă și medie de acțiune, în special din afara spațiului euro-atlantic. În același timp, programul este în continuă modernizare, fiind adaptat pentru a face față noilor tipuri de amenințări, inclusiv rachetelor hipersonice. Oficialii NATO și americani subliniază că scutul de la Deveselu este pur defensiv și contribuie la descurajarea rachetelor balistice iraniene, fără a reprezenta o amenințare pentru alte state. Instalația nu poate doborî rachete venite din Rusia și nu reprezintă o amenințare pentru Moscova, deși rușii insistă contrariul de cel puțin 15 ani. Sistemul din țara noastră face parte dintr-o amplă rețea NATO, care include centrul de comandă de la Ramstein, în Germania, radarul american din Kürecik, în Turcia, baza Aegis Ashore de la Redzikowo, în Polonia, și nave Aegis cu capacitate BMD în Spania, la Rota. În urmă cu doi ani, infrastructura a fost completată cu baza de interceptori din nordul Poloniei, iar modernizările din 2019 și 2023 au sporit capacitatea sistemului de a răspunde rapid la amenințările actuale. În plus, sistemul face parte din programul global Aegis Ballistic Missile Defense, care beneficiază de finanțări anuale masive. Pentru anul fiscal 2026, bugetul alocat acestui program depășește 1,6 miliarde de dolari, incluzând cercetare, dezvoltare și modernizare. Politica Stiri
Program METROU PAȘTE. Cum circulă metroul în noaptea de Înviere 20 aprilie 2022 În intervalul 22-25 aprilie, trenurile de metrou vor circula pe toate magistralele, conform graficelor pentru zilele de week-end şi sărbători legale. În noaptea de Înviere, respectiv 23 spre 24 aprilie 2022, trenurile de metrou vor circula între orele 23:00 – 1:00, la un interval de aproximativ 10 minute, iar de… Citește mai mult
Doliu în literatura internațională! O celebră scriitoare şi jurnalistă a murit din cauza unei boli crunte 23 decembrie 2021 Didion suferea de Parkinson de mai mulţi ani şi, potrivit editurii Penguin Random House, decesul a survenit pe fondul complicaţiilor bolii. Emblemă a literaturii americane, Joan Didion a fost şi jurnalist şi eseist, cunoscută mai ales pentru scrieri precum „The White Album”, o colecţie de eseuri despre agitaţia finalului anilor… Citește mai mult
Avertismentul ambasadorului ucrainean în România: Nu ne putem permite această „oboseală de război” / Ce arme și echipamente militare sunt pe lista de priorități ale Ucrainei 23 februarie 2024 După doi ani de la invazia declanșată de Rusia în Ucraina, orice noțiune de „oboseală de război” nu ar face decât să servească intereselor Kremlinului și să slăbească din susținerea occidentală pe care Kievul se bazează pentru a face față armatei lui Putin. Pentru a continua însă apărarea, forțele ucrainene… Citește mai mult