Skip to content
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ

Știri pe scurt: comunicate.info

  • Acasa
  • Cookies
  • Servicii
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ

Știri pe scurt: comunicate.info

Cât se va mai scumpi viața în România? Prognoza de la Banca Națională a României

Webpress, 14 februarie 2025

Rata anuală a inflației va cunoaște o fluctuație pronunțată în semestrul I 2025, pe fondul efectelor de bază în dublu sens ce se vor manifesta pe acest orizont de timp, iar în semestrul II va descrește pe o traiectorie mai ridicată decât cea din proiecția precedentă, potrivit Băncii Naționale a României.

 

”În ședința de astăzi, Consiliul de administrație al BNR a analizat și aprobat Raportul asupra inflației, ediția februarie 2025, document ce încorporează cele mai recente date și informații disponibile. Potrivit prognozei actualizate, rata anuală a inflației va cunoaște o fluctuație pronunțată în semestrul I 2025 – pe fondul efectelor de bază în dublu sens ce se vor manifesta pe acest orizont de timp – iar în semestrul II va descrește pe o traiectorie mai ridicată decât cea din proiecția precedentă, menținându-se deasupra intervalului țintei până la finele anului curent. Totodată, după ce va coborî în primele luni din 2026 ușor sub limita de sus a intervalului țintei, rata anuală a inflației va rămâne constantă până la capătul orizontului de prognoză, pe un palier doar marginal inferior celui previzionat anterior. Descreșterea va avea ca resorturi efecte de bază dezinflaționiste și influențe venite din decelerarea creșterii prețurilor importurilor, precum și din ajustarea descendentă a anticipațiilor inflaționiste pe termen scurt -pe o traiectorie mai ridicată totuși decât în proiecția precedentă -, alături de manifestarea cu un decalaj de timp a efectelor dezinflaționiste ale deficitului de cerere agregată, anticipat să se deschidă și să crească moderat în anul curent, dar să se restrângă gradual ulterior”, se arată în comunicatul BNR.

     

Potrivit sursei citate, incertitudini și riscuri continuă să decurgă din conduita viitoare a politicii fiscale, date fiind, pe de o parte, impactul prezumat al măsurilor fiscal-bugetare corective implementate sau adoptate până acum, iar, pe de altă parte, cerința consolidării bugetare în conformitate cu Planul bugetar-structural pe termen mediu convenit cu CE, precum și cu procedura de deficit excesiv.

O sursă de incertitudini și riscuri rămân însă și condițiile de pe piața muncii și ritmul creșterii salariilor din economie. Totodată, incertitudini semnificative continuă să fie asociate dinamicilor prețurilor energiei și alimentelor, precum și traiectoriei viitoare a cotației țițeiului, iar riscuri notabile vin din tendința de extindere a protecționismului comercial, cu potențial impact asupra cotațiilor altor materii prime, precum și asupra prețurilor unor bunuri intermediare și finale.

Incertitudini și riscuri crescute la adresa perspectivei activității economice, implicit a evoluției pe termen mediu a inflației, generează războiul din Ucraina și situația din Orientul Mijlociu, dar mai cu seamă mersul economiei globale/zonei euro și al comerțului internațional în contextul măsurilor de politică comercială ale administrației americane, susține banca centrală. Totodată, absorbția și utilizarea fondurilor europene, în principal a celor aferente programului Next Generation EU, este condiționată de îndeplinirea unor ținte și jaloane stricte. Ele sunt însă esențiale pentru realizarea reformelor structurale necesare, inclusiv a tranziției energetice, dar și pentru contrabalansarea, cel puțin parțială, a efectelor contracționiste ale conflictelor geopolitice și ale consolidării bugetare.

BNR menționează că relevante sunt, de asemenea, deciziile de politică monetară ale BCE și Fed, precum și atitudinea băncilor centrale din regiune.

Pe baza evaluărilor și a datelor disponibile în acest moment, precum și în condițiile incertitudinilor ridicate, Consiliul de administrație al BNR a hotărât, în ședința de vineri, menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an. Totodată, s-a decis menținerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,50% pe an și a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 5,50% pe an. De asemenea, Consiliul de administrație al BNR a decis menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.

BNR precizează că deciziile CA vizează asigurarea și menținerea stabilității prețurilor pe termen mediu, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creșteri economice sustenabile. Consiliul de administrație reiterează că, în contextul actual, mixul echilibrat de politici macroeconomice și implementarea de reforme structurale inclusiv prin utilizarea fondurilor europene care să stimuleze potențialul de creștere pe termen lung sunt esențiale pentru stabilitatea macroeconomică și întărirea capacității economiei românești de a face față unor evoluții adverse.

Totodată, banca centrală susține că monitorizează atent evoluțiile mediului intern și internațional și este pregătită să utilizeze instrumentele de care dispune în vederea îndeplinirii obiectivului fundamental privind stabilitatea prețurilor pe termen mediu, în condiții de păstrare a stabilității financiare.

Următoarea ședință a CA al BNR dedicată politicii monetare va avea loc în data de 7 aprilie 2025.

Comunicate noi Stiri

Navigare în articole

Știrea precedentă
Următoarea știre

Articole similare

Stiri

Impactul taxei de kerosen asupra vacanțelor românilor: Provocări și perspective

13 mai 2026

Taxa de kerosen afectează românii care își planifică vacanțele, aducând provocări și oportunități pentru agențiile de turism.

Citește mai mult

Şoferii îşi doresc camere de monitorizare a traficului pe străzi

15 octombrie 2022

Peste 90% dintre şoferii chestionaţi îşi doresc amplasarea unor camere fixe de monitorizare a traficului pe străzi, se arată într-un studiu remis de un producător de bere din România. Poliţia Română şi Ursus Breweries fac publice rezultatele studiului „Atitudini sociale privind riscul în trafic 2022” şi analiza comparativă a datelor…

Citește mai mult

Operațiune de salvare ca în filme. Bărbat, scos în viață dintr-o mașină aflată pe marginea prăpastiei. Orice mișcare i-ar fi fost fatală (FOTO)

8 februarie 2023

Pompierii au intervenit, miercuri, pentru a opri caderea iminentă a unui autoturism într-o prăpastie, pe un drum plin de gheaţă din judeţul Hunedoara. În maşină se afla un bărbat care nu putea ieşi. ”Pompieri ai Detaşamentului Deva din cadrul I.S.U. Hunedoara au intervenit astăzi, cu puţin timp în urmă, pentru…

Citește mai mult

Știri de ultimă oră

Imagistică la MedLife
Imagistică la MedLife

Categorii știri

  • Administratie publica (803)
  • Afaceri / Comert (368)
  • Arhitectura / Design (89)
  • Arta / Divertisment (339)
  • Auto / Moto (1.434)
  • Banci / Asigurari (124)
  • Comunicate noi (27.029)
  • Comunicate top (18)
  • Educatie / Cultura (373)
  • Finante / Contabilitate (414)
  • Horoscop 2023 (1.209)
  • Industrie / Tehnologie (266)
  • Institutii publice (2.369)
  • Internet (186)
  • IT / Comunicatii (170)
  • Logistica / Transport (1.408)
  • Magazine online (60)
  • Media / Publicitate (41)
  • Monden / Lifestyle (2.299)
  • Politica (3.885)
  • Resurse umane (148)
  • Sanatate (425)
  • Sport (318)
  • Stiinta / Cercetare (558)
  • Stiri (39.289)
  • Turism (68)

Personalități

  • Nicușor Dan (912)
  • Ilie Bolojan (830)
  • Marcel Ciolacu (598)
  • Nicolae Ciucă (585)
  • Klaus Iohannis (579)
  • Sorin Grindeanu (414)
  • George Simion (311)
  • Călin Georgescu (239)
  • Eugen Tomac (218)
  • Kelemen Hunor (161)
  • Gabriela Firea (146)
  • Traian Băsescu (142)
  • Florin Cîțu (132)
  • Rareș Bogdan (130)
  • Dominic Fritz (125)
  • Ludovic Orban (103)
  • Cătălin Predoiu (101)
  • Victor Ponta (93)
  • Diana Șoșoacă (91)
  • Crin Antonescu (69)

Site-uri utile

  • Coloring pages
  • Implant dentar Bucuresti
  • Ortodont Cluj

Știri zilnice online din surse sigure

Fiți la curent cu ultimele știri zilnice pe scurt. Alegeți o sursă de informare corectă și sigură. Comunicate.info, organizație neguvernamentală independentă, neafiliată politic și apolitică.

Comunicatele de presă, sursele de știri, informațiile economice și social-politice sunt preluate zilnic din presa scrisă din România și sunt publicate ca știri de ultimă oră, știri zilnice, știri pe scurt, cu caracter și în scop informativ pentru toți cititorii noștrii.
©2026 ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ www.comunicate.info