Cătălin Drulă nu este de acord cu noul regulament al Camerei Deputaților: „Parlamentul este un loc public” Webpress, 8 februarie 2022 „Colegii mei vor aduce amendamente mâine în Comisia de Regulament. (…) Acestea se vor referi la eliminarea acelor prevederi care nu ţin de huliganism şi violenţă, ci ţin de mijloacele de înregistrare audio-video, nu am chiar textul în faţă, dar sunt amestecate o serie de prevederi, care, spre exemplu, nu ar mai permite o poză sau un film cu telefonul în plen. Or, nu e nimic de ascuns acolo, e publică şedinţa plenului. Atenţie, vorbim de şedinţe publice, toată lumea înţelege să respecte un spaţiu privat, dar în plenul Parlamentului este un loc public, unde ar trebui să ne comportăm ca într-un loc public, nu cu acest huliganism de stadion, de galerie”, a afirmat Cătălin Drulă la TVR.Acesta a ţinut să puncteze faptul că USR „condamnă public orice act de violenţă şi de agresivitate” şi susţine orice măsuri care combat huliganismul în Parlamentul României, dar nu măsurile de reducere a transparenţei.”Există o lungă tradiţie a partidelor vechi, PNL şi PSD, de a folosi o temă legitimă pentru a introduce încă nişte modificări care nu au aceeaşi legitimitate. E o temă legitimă de a găsi mijloace de a combate violenţa – ceea ce s-a întâmplat ieri în Parlament este absolut inacceptabil şi extind simpatia mea ministrului care a fost agresat în felul acesta -, dar de la măsurile pentru combaterea acestor gesturi reprobabile până la măsuri de reducere a transparenţei – nu mai este voie să filmezi, să foloseşti aparatură audio-video, presa primeşte nişte restricţii – deci se doreşte revenirea într-o epocă a Parlamentului demult apusă, când nu prea se ştia ce se întâmplă exact în spatele uşilor. Pentru noi, care suntem acolo de cinci ani, deja este evident că, folosindu-se de acest pretext, încearcă să introducă şi nişte măsuri de reducere a transparenţei, or, transparenţa este bună, pentru că ce facem noi în Parlament nu facem în ascuns, facem pentru cetăţeni, trebuie să vadă dezbaterile din comisii, din plenul Parlamentului”, a precizat preşedintele interimar al USR.El a reclamat şi „dublul standard al celor care conduc Parlamentul”, cu referire la PNL şi PSD, susţinând că în legislatura trecută se găseau diverse mijloace prin care USR era împiedicat să îşi exprime poziţiile de la tribuna Parlamentului, în vreme ce, în prezent, pentru AUR „orice fel de regulă este lăsată a fi încălcată”.”Dar, aici nu vorbim despre dreptul la cuvânt, am făcut doar o observaţie despre dublul standard, ci, repet, despre o violenţă incalificabilă, care nu-şi are rostul într-o societate civilizată şi în democraţie”, a spus Cătălin Drulă. Comunicate noi Stiri Cătălin Drulă
Schimbări dramatice ale vremii: temperaturile scad brusc spre ZERO grade. Zonele lovite de îngheț 15 noiembrie 2023 Vremea s-a schimbat radical. În următoarele zile, temperaturile scad drastic, iar în mai multe zone din țară va ploua. În weekend, în cea mai mare parte a teritoriului sunt așteptate, pe parcursul nopții, spre 0 grade. „Astazi este o zi cu ploi in cea mai mare parte a tarii si… Citește mai mult
Un nou scandal în piața de energie. Românii care ar putea fi nevoiți să instaleze un contor suplimentar pentru a se racorda la rețeaua electrică 11 martie 2024 Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) condiţionează racordarea prosumatorilor la reţeaua de energie electrică de instalarea unui contor suplimentar faţă de cel instalat la limita proprietăţii, iar în acest fel reglementatorul iroseşte 100 milioane de euro, avertizează Asociaţia Prosumatorilor şi a Comunităţilor de Energie (APCE).”Până la data publicării… Citește mai mult
Stiri Importanța Consultului Medical în Timpul Intrării în Colectivitate a Copiilor: Prevenirea Bolilor prin Investigații Rutină 11 septembrie 2026 Intrarea copiilor în colectivitate este o etapă crucială pentru sănătatea lor. Investigațiile de rutină sunt esențiale pentru prevenirea bolilor grave. Citește mai mult