Caz șocant în Brașov. O femeie este cercetată după ce a furat din casa concubinului 200.000 de lei Webpress, 23 ianuarie 2025 ”Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov – Serviciul de Investigaţii Criminale continua activităţile de cercetare penală într-un dosar penal, în care au reuşit identificarea unei persoane, bănuită că, în cursul anului trecut, ar fi sustras suma de aproximativ 200.000 de lei. Astfel, la data de 22 ianuarie a.c., poliţiştii au efectuat trei percheziţie domiciliare, la adrese situate în judeţul Braşov în vederea completării materialului probator în dosarul penal, în care aceştia desfăşoară activităţile specifice de cercetare, după ce, în cursul anului trecut aceştia au fost sesizaţi de către persoana vătămată despre faptul că i-ar fi fost sustrasă, din dulapul imobilului in care locuieşte, situat în localitatea Augustin, judeţul Braşov, o geantă în care se afla suma de aproximativ 200.000 de lei, bani ce ar fi provenit din vânzarea unei proprietăţi”, a transmis, joi, IPJ Braşov. Sursa citată a precizat că a fost identificată de poliţişti şi persoana bănuită de săvârşirea infracţiunii de furt, care a fost condusă a sediul unităţii de poliţie pentru audieri. Este o femeie, de 35 de ani, din oraşul Baraolt, judeţul Covasna, despre care s-a stabilit că, la momentul săvârşirii furtului, ar fi locuit împreună cu persoana vătămată. ”Cercetările în acest caz urmează a fi continuate de către poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale, a mai transmis sursa citată. Comunicate noi Stiri
HOROSCOP 21 martie. Gemenii au parte de vești bune pe plan profesional. Balanța își dorește o pauză de la muncă 21 martie 202318 iunie 2023 BERBEC Astazi este timpul sa iei inapoi ce iti apartine. Uite-te in jurul tau si numara binecuvantarile care se revarsa asupra ta, atat pe plan personal, cat si profesional. Vei dori sa aranjezi o mica intalnire de multumire cu cei apropiati. TAUR Dorinta de a-i conduce pe cei din jurul… Citește mai mult
Cutremur în Turcia. Ankara solicită ajutor de urgenţă din partea NATO 6 februarie 2023 Ankara a solicitat asistenţă şi echipamente medicale, unităţi de căutare şi salvare în mediul urban, precum şi „spitale de campanie complet echipate, rezistente la condiţii meteo extreme, cu personal tehnic pentru asamblare”.Răspunsul Alianţei este administrat de Centrul euroatlantic de coordonare a răspunsului la dezastre al NATO, care se află la… Citește mai mult
Nu mai consuma lămâi dacă suferi de una din aceste boli. Cum îți pui sănătatea în pericol 16 august 2023 Consumul excesiv de acid citric poate avea efecte negative asupra sănătății organismului uman. Deși sunt recunosute pentru proprietățile antioxidante și antibacteriene, acestea pot provoca probleme digestive, dentare sau dureri de cap, provocate de cantitățile importante de tirmidă. Mai jos, vei regăsi principalele contraindicații ale lămâii. În primul rând, consumul exagerat… Citește mai mult