Caz șocant la Craiova. O fetiță de 4 luni a murit după două internări la spital – Mama face acuzații grave Webpress, 5 aprilie 2023 Sunt acuzații grave la Craiova. În numai două luni, o fetiță, alături de mama sa, a ajuns la spital de două ori. Femeia susține că fetița sa de patru luni a fost tratată superficial. Familia a decis să facă plângere penală la parchet după ce bebelușul lor de 4 luni a murit. Fetița a ajuns cu mama sa la Spitalul Filantropia la sfâșrșitul lunii ianuarie. Aici a primit diagnosticul de pneumonie. Familia susține că i s-a făcut o radiografie, însă a fost externată fără să primească un tratament din partea medicilor. Părinții au decis să meargă și la un medic privat și la medicul de familie pentru că fetița se simțea tot mai rău. După trei săptămâni, fetița a fost internată a doua oară la Filantropia, fiind diagnosticată cu bronșiolită. După 4 zile în spital, fetița a fost externată pe propria răspundere, declarație semnată de mama sa. Aceasta susține însă că medicii i-ar fi sugerat să nu mai țină copilul în spital, relatează Realitatea PLUS. Bebelușul a ajuns pentru a treia oară la spital la câteva zile de la externare. Acesteia i s-a făcut rău și a fost chemată Salvarea, care a transportat-o la Spitalul Județean Craiova. Acol oa rămas 20 de zile la secția de Terapie Intensivă. Micuța s-a stins din viață la doar 4 luni. Părinți iau depus plângere penală împotriva conduceri ispitalului și au anunțat că vor depune plângere și la Colegiul Medicilor. Spitalul a anunțat că va face propria anchetă în acest caz, potrivit Realitatea PLUS. Comunicate noi Stiri
Aș vrea să-l contrazic pe Bruckner, dar n-am argumente! ”UN VINOVAT APROAPE PERFECT” – editorial de Cozmin Gușă 8 ianuarie 2023 Bruckner are meritul că, înainte de a deveni evident pentru majoritatea analiștilor, a explicat într-un eseu originea întâmplărilor curente ce macină existența occidentalilor. Eseul a apărut în 2020 în Franța, fiind tradus și publicat de Editura ”TREI” în România în 2021 sub titlul ”Un vinovat aproape perfect. Cum se construiește… Citește mai mult
Disputa diplomatică între Ucraina și Polonia: Tensiuni istorice și implicații pentru reconstrucția Ucrainei 23 iunie 2026 Tensiunile dintre Ucraina și Polonia escaladează, pe fondul absenței lui Zelenski de la conferința pentru reconstrucția Ucrainei, evidențiind conflicte istorice și politice. Citește mai mult
Politica Criza Guvernului Bolojan: Reacții și Implicații pentru PNL și România 5 mai 20266 mai 2026 Căderea Guvernului Bolojan a generat reacții puternice în PNL, cu Cătălin Predoiu subliniind importanța continuării guvernării într-un climat de incertitudine. Citește mai mult