Ce avere are generalul cu 3 stele Cătălin Zisu, percheziționat de DNA pentru fraudă Webpress, 14 februarie 2025 Ar fi vorba despre un contract pentru extinderea cimitirului Ghencea Militar acordat de Zisu către compania Garden Center Grup, deținută de omul de afaceri Ionel Olteanu. Se fac cercetări cu privire la o presupusă umflare a costurilor prin lucrări fictive de evacuare pâmânt și umplere cu moloz. ”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea, în perioada 2022 – 2023, a unor infracţiuni de asimilate celor de corupţie, de către funcţionari publici şi complici ai acestora”, a transmis oficial DNA, într-un comunicat de presă. Procurorii precizează că, ”urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 22 locaţii situate pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Ilfov şi Giurgiu, din care una este sediul unei instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăţi comerciale”. Generalul Cătălin Zisu are un teren intravilan și două care una de 500 de metri pătrați și o alta de 200 de metri pătrați, ambele deja achitate. Zisu nu are bani și datorii, trăiește doar din solda de genral cu 3 stele care este de 200.000 lei pe an, adică 16.000 lei pe lună. Comunicate noi Stiri
Încă doi furnizori AMENDAȚI de ANRE pentru nereguli în facturi – Amenzi de 400.000 lei pentru neaplicarea schemei de ajutor 17 ianuarie 2022 În urma verificărilor efectuate, ANRE a constatat că societățile Enel Energie și Enel Energie Muntenia au emis facturi aferente consumului de energie electrică pentru luna noiembrie 2021 conținând schema de sprijin prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 118/2021, aprobată prin Legea nr. 259/2021. În ceea ce privește domeniul… Citește mai mult
Politica Atacurile Ucrainei asupra infrastructurii ruse: o nouă etapă în conflictul din estul Europei 23 iulie 202623 iulie 2026 Ucraina a intensificat atacurile asupra infrastructurii ruse, vizând rafinării și centre logistice-cheie, în contextul unei escaladări a conflictului. Aceste acțiuni militare reflectă o strategie de a submina economia rusă și a răspunde provocărilor continue. Citește mai mult
Tensiuni Politice în Sănătate: Ironiile PSD la Adresa Guvernului Demis Bolojan 28 iulie 2026 PSD îl ironizează pe premierul interimar Ilie Bolojan, subliniind contradicțiile din guvernare și impactul negativ asupra sistemului sanitar românesc. Citește mai mult