Ce faci dacă factura la curent este mai mare decât ai consumat Webpress, 4 octombrie 2022 „Prin OUG 27, aproape 90% din clienții casnici au beneficiat de plafonarea prețurilor la energie. Din total facturi, doar 730.000 au fost clienți cu un consum de energie de peste 300 kw pe lună. Plafonul la care statul a decis prețul e comparabil cu tarfiele din 2020. Pentru acești clienți, statul acoperă o diferență foarte mare de preț. Problemele sunt la energia electrică. Pentru cei care au consumul cuprins între 0-100 kw pe lună nu sunt probleme. La fel și pentru cei de peste 300 kw luna. Însa la zona 100-300 kw pe lună este acea modificare de 255. Pentru aceștia, la anumiți furnizori care nu și au reglat încă sistemele informatice, vor avea loc modificări. Furnziorul nu facturează la finalul lunii 3 milioane de clienți, ci câteva zeci de mii de facturi pe zi. Pentru cei care primesc factura pe data de 15, să zicem, va avea modificâri ce se vor aplica pentru perioada 1-14. Deci, vor avea loc întârizeri de câteva zile. Am cerut ca la orice modificare să ni se acorde 30 de zile minimum. Nu am beneficiat de acestea, de aceea înregistrăm probleme acum. Nu ne dorim ca un client să intre în panică pentru că nu și-a primit factura în ziua stabilită. La o factură mare, adică cea cu o valoare neplauzibilă, clientul are posibilitatea să conteste, în primă instanță, consumul la furnzior. Acesta este obligat de lege să ofere un răspuns în cel mult 21 de zile. Dacă această comunicare nu are loc, atunci clientul are posibilitatea să se adreseze celor de la ANRE. În prezent, în cadrul asociației noastre, avem 9 milioane de facturi pe energie electrică. Potențiale erori au fost în procent foarte mic din acest total”, a declarat Dana Dărăban în emsiunea „Legile Puterii”. Comunicate noi Stiri
CONTROVERSAT. Tudorel Butoi despre scrisoarea lui Gheorghe Dincă: „Nu trebuie să ne mire. E un produs al culturii de închisoare” 15 octombrie 2022 „Nu e prima scrisoare pe care o tirmite Gheorghe Dincă familiilor îndoliat. Să sperăm că Dumnezeu la va da forța să depășească acestă întâmplare. Nu trebuie să ne mai mire această nouă scrisoare. Ea e un produs al culturii de închisoare. Am fost bătut, am fost maltratat. Asta scriu toți… Citește mai mult
Stiri Progresele în Crearea unei Baze Militare Americane în Polonia: Implicații Strategice și Politice 17 septembrie 2026 Donald Trump anunță progrese în crearea unei baze militare americane în Polonia, iar acest pas are implicații profunde pentru securitatea regională și relațiile internaționale. Citește mai mult
Călătoriile în Uniunea Europeana, doar pentru cei vaccinați cu doza 3! Comisia Europeană a chemat la dezbatere toate guvernele țărilor membre 23 noiembrie 2021 Comisia Europeană urmează să prezinte săptămâna aceasta noile linii directoare privind libera circulaţie în cadrul blocului comunitar, după ce Austria a devenit luni prima ţară din vestul Europei care a reimpus starea de carantină. Se va decide astfel dacă turiştii, inclusiv persoanele aflate în tranzit, să facă dovada vaccinării complete… Citește mai mult