Ce salarii au profesorii din sistemul privat de învățământ Webpress, 7 septembrie 2023 Conform unei platforme online, un educator care lucrează într-o grădiniţă privată din Bucureşti poate avea un salariu cuprins între 4.000 şi 5.000 de lei pe lună, în timp ce un asistent educator are un salariu cuprins între 3.000 şi 4.000 de lei. Plafoanele salariale variază în funcţie de experienţa pe care o au candidaţii şi de certificările profesionale obţinute. Cele mai mari câştiguri se înregistrează în Bucureşti, în timp ce în oraşele mai mici nivelul este cu aproximativ 25% sub nivelul din Capitală. De asemenea, în cazul şcolilor private, pragurile salariale diferă în funcţie de ciclul de învăţământ. Astfel, potrivit Salario, comparatorul salarial marca eJobs, dacă salariul unui învăţător debutant este de aproximativ 3.000 de lei/lună, pentru cei care au cel puţin cinci ani de experienţă depăşeşte 4.500 de lei. Totodată, un profesor din ciclul gimnazial câştigă între 5.000 şi 8.000 de lei, în funcţie de vechime, dar şi de specializarea pe care o are. „Este (…) un domeniu în care retenţia de personal este esenţială şi, pentru asta, angajatorii sunt atenţi la pachetele pe care le oferă candidaţilor. Spre exemplu, numărul de zile de concediu poate ajunge şi la 40 pe an, acesta fiind un beneficiu extra, care se adaugă altora precum bonuri de masă ori cursuri de formare şi certificare profesională. Transparenţa salarială este un alt element de care angajatorii din acest domeniu ţin cont pentru că ştiu cât de mult îi poate ajuta în recrutarea persoanelor potrivite. Tocmai de aceea, aproximativ 70% dintre joburile postate pentru acest domeniu au salariul afişat în anunţul de angajare”, a declarat Roxana Drăghici, director de Vânzări la o platformă online de recrutări. Începând cu luna iulie a acestui an, şi personalul din sistemul de stat a primit salarii majorate, în urma grevei care a avut loc la finalul lunii mai şi începutul lunii iunie. Creşterile au pornit de la 760 de lei net şi au ajuns până la 1.420 de lei net, echivalentul unei majorări de 25% la toate categoriile. Comunicate noi Stiri
A murit actrița care a interpretat-o pe Wednesday, în Familia Addams: ”A suferit un accident vascular cerebral masiv” 30 ianuarie 202330 ianuarie 2023 Actrița care a interpretat personajul Wednesday, din Familia Addams, a murit sâmbătă, 28 ianuarie, în urma unui accident vascular cerebral. Lisa Loring (64 de ani) a jucat în prima ecranizare a filmului care este îndrăgit și în ziua de azi. Una dintre fiicele sale a declarat pentru The Guardian că… Citește mai mult
Ambasada Federației Ruse acuză ministerul român al Apărării. MApN spune că sunt afirmații nefondate 14 decembrie 2024 Cum platforma InfoRadar este destinată corectării informațiilor eronate sau false apărute în spațiul public pe subiecte care țin de domeniul militar, credem că este un format cât se poate de potrivit să analizăm aceste acuze și să corectăm, de ce nu, propriile noastre informații, dacă identificăm erori în transmiterea lor…. Citește mai mult
Stiri Dulceața de roșii cu nuci și lămâie: Un desert inovativ cu iz italian care cucerește gospodinele românce 26 august 2026 Dulceața de roșii cu nuci și lămâie, inspirată din tradițiile italiene, câștigă popularitate în România, devenind un desert inovativ pentru gospodine. Citește mai mult