Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi Webpress, 3 februarie 2023 Află câte beneficii au sâmburii de măsline pentru organism şi sub ce forma ar trebui folosiţi. Beneficiile sâmburilor de măsline: 1. Pudra din sâmburi de măsline este un ingredient excelent pentru organism, având în vedere că favorizează eliminarea toxinelor din el. Purificarea sângelui este una dintre problemele cu care se confruntă omul modern, astfel că ingredientele naturiste sunt de un real ajutor în acest caz şi nu numai. 2. Sâmburii de măsline aduc beneficii şi persoanelor care au circulaţia sângelui deficitară. Praful obţinut în urma măcinarii lor poate fi consumat în diferite băuturi şi salate, însă, pentru cele mai bune rezultate, este indicat să optezi pentru lichide. 3. Dacă pielea ta şi-a pierdut prospeţimea şi vitalitatea, consumă frecvent pudră din sâmburi de măsline şi te vei putea bucura de rezultatele dorite în scurt timp. Important este să adaugi praful respectiv într-un pahar cu apă călduţă şi să îl consumi dimineaţa, pe stomacul gol. De asemenea, îl poţi folosi pentru prepararea unor măşti naturiste. Spre exemplu, îl poţi combina cu miere, iaurt, suc de lămâie şi ulei de migdale dulci. Pielea ta va fi fină şi strălucitoarea la final. 4. Măcinaţi grosier, sâmburii de măsline se pot dovedi un scrub excelent, însă el nu este indicat pentru pielea sensibilă, având în vedere că ea se înroşeşte uşor şi nu răspunde bine la toate tratamentele. Dacă nu vrei să îl foloseşti pentru faţă, aplică-l pe pielea de pe corp printr-un masaj delicat realizat cu mişcări circulare. 5. Ai probleme cu digestia? Tot sâmburii de măsline îţi vin în ajutor şi în acest caz, însă nu îţi recomandăm să îi consumi ca atare, după cum recomanda anumite reţete, ci tot sub forma de pudră. Tractul tău digestiv se va regla cu timpul şi nu vei mai avea probleme cu constipaţia şi balonarea. 6. Sâmburii de măsline pot oferi rezultate bune şi în caz de diabet. Tot ce trebuie să faci este să zdrobeşti 200 g de sâmburi uscaţi, după care să îi depozitezi într-o pungă de hârtie. În fiecare dimineaţă, pune câte o linguriţă de pulbere la o cană de apă, apoi lasă recipientul pe foc până dă apa în clocot. După aceea, aşteaptă ca soluţia să se mai răcească puţin, strecoar-o şi bea-o încet, pe stomacul gol. Comunicate noi Stiri
Stiri Inovație în cercetarea neurologică: Experimentele revoluționare ale doctorului Sergiu Pașca cu țesut uman în creierul șoarecilor 19 septembrie 2026 Cercetările inovatoare ale doctorului Sergiu Pașca, care implică șoareci cu creier uman, deschid noi căi în tratamentul bolilor neurologice, dar ridică și dileme etice. Citește mai mult
Stiri Reforma mandatelor în serviciile de securitate: O propunere ambițioasă a senatoarei Nicoleta Pauliuc 9 septembrie 2026 Senatoarea Nicoleta Pauliuc propune limitarea mandatelor șefilor serviciilor de informații la maximum două mandate de cinci ani, o inițiativă menită să asigure transparența și responsabilitatea. Citește mai mult
Stiri Scumpirea Carburanților: Discuții Parlamentare și Implicații Economice în Contextul Prelungirii Plafonării 29 iunie 2026 Scumpirea carburanților ridică întrebări serioase în Parlamentul României, unde se discută prelungirea plafonării prețurilor, dar timpul este o problemă crucială. Citește mai mult