Ce se întâmplă în corpul tău dacă mănânci un ou pe zi Webpress, 25 ianuarie 2022 „Există şi alte alimente care pot fi incluse într-un mic dejun sănătos, cum ar fi pâinea din cereale integrale, iaurtul şi fructele”, a mai subliniat cercetătorul. Legătura dintre consumul excesiv de ouă şi problemele cardiovasculare s-a găsit la persoanele care suferă de diabet de tip 2, concluziile fiind relatate în alte studii anterioare. „În general, majoritatea persoanelor nu mănâncă mai mult de un ou pe zi, preferând să consume două ouă la micul dejun doar de două sau de trei ori pe săptămână, ceea ce înseamnă oricum mai puţin decât în cazul primei variante”, explică unul dintre autori.Specialiştii din cadrul Universităţii Harvard (SUA) au reanalizat rezultatele mai multor cercetări complexe, desfăşurate pe o perioadă lungă de timp, la care au luat parte cu puţin peste 1,7 milioane de participanţi, atât bărbaţi, cât şi femei, fără să sufere de afecţiuni cronice majore. Specialistul Shilpa Bhupathiraju, coautor al studiului, a precizat că „deşi consumul moderat de ou poate face parte dintr-o dietă sănătoasă, nu este însă suficient”. Oul, consumat cu moderaţie, este esenţial pentru menţinerea sănătăţii organismului, fiind o sursă excelentă de proteine şi de alte nutrimente, cum ar fi vitamine (A, B, D, E, K), sodiu, calciu, fier, magneziu, fosfor, potasiu, zinc, seleniu, luteina şi zeaxantină (bune pentru o vedere sănătoasă), folaţi, acizi graşi esenţiali Omega 3, dar şi colesterol. Beneficiile consumului moderat de ou sunt, potrivit specialiştilor: – menţine funcţionarea normală ale creierului şi sistemului nervos- menţine sănătatea sistemului imunitar- scade riscul apariţiei bolilor cardiovasculare- menţine o sarcină sănătoasă- este bun pentru sănătatea ochilor- menţine sănătatea pielii- menţine sănătatea muşchilor De altfel, ajută la creşterea colesterolului bun din sânge şi, mai ales, conţine colină (vitamina B8) – nutrimentul care ajută la sintetizarea ADN-ului, la transmiterea şi metabolizarea grăsimilor şi la menţinerea sănătăţii sistemului nervos. Comunicate noi Stiri
Stiri Alegerile regionale din Germania: Analiză detaliată a rezultatelor și implicațiilor acestora 22 septembrie 2026 Alegerile regionale din Germania, desfășurate în 2026, evidențiază provocările cu care se confruntă partidele tradiționale și ascensiunea partidelor de extremă dreapta, precum AfD. Citește mai mult
Prognoza meteo pe două săptămâni. Temperaturi nefirești, revin episoadele de viscol. Cum va fi vremea în minivacanța de 1 decembrie 27 noiembrie 2023 Banat Pe parcursul primei săptămâni, regimul termic va fi caracterizat de alternanţe importante între zile cu valori apropiate şi sub cele normale în această perioadă din an, cu maxime de 5 – 7 grade şi minime între -1 şi 1 grad, mediat regional, mai scăzute în special în jurul datei… Citește mai mult
Alexandra Păcuraru: Terapia cea mai simplă e întoarcerea la familie, la matca, la sursa ta de viață! 20 iunie 2023 De la Marea Unire, am pierdut bucăți din trupul țării sute de mii de eroi, doar pentru ca învingătorii celui de-al doilea război mondial sa ne arunce în negura pătată de sânge a comunismului. Iar după revoluția furată, la cârma țării au ajuns tot torționarii care au slujit secera și… Citește mai mult