Ce se va întâmpla cu trupul lui Chen Chen, îndrăgitul DELFIN de la Constanță care a murit în weekend? Webpress, 3 martie 2025 Daniel Gherase, director executiv adjunct DSVSA Constanța a precizat că după stabiliarea cauzei morții, delfinul va fi incinerat. „După stabiliarea cauzei morții, va fi trimis la incinerat. Daca se efectuează în cursul zilei de astăzi, poate la sfârșitul zilei, cel târziu mâine, ar fi durata procedurii”, a declarat oficialul, potrivit Ziua de Constanța. Acesta a mai preciza că DSVSA Constanța a mai avut astfel de exepriente cu delfini de la Delfinariu, dar cu delfini din Marea Neagră. În urma tristului eveniment, activitatea secției Delfinariu este suspendată până pe 9 martie. Antrenorul Florin Alex, cel care a lucrat cu Chen Chen, a trasmis un mesaj emoționant. ”Îți mulțumesc pentru toți anii petrecuți împreună, au fost de vis, îți mulțumesc pentru toate clipele minunate, îți mulțumesc pentru BABY ( chiar dacă a făcut parte din viața noastră pentru putin timp ), îți mulțumesc pentru tot ce m-ai învățat și pentru că m-ai ales ( lăsat) să-ți fiu antrenor, îți mulțumesc pentru că m-ai ajutat în aceasta călătorie. O să-mi lipsești!!”, a scris Alex. Comunicate noi Stiri
Stiri Trump la G7: Oportunități și Provocări în Contextul Acordului cu Iranul și Războiului din Ucraina 15 iunie 2026 Summitul G7 de la Evian a fost marcat de declarații controversate ale lui Trump, care a propus un acord cu Iranul și a căutat soluții pentru conflictul din Ucraina. Citește mai mult
Ce soluții a propus România pentru stoparea crizei energetice. Anunțul ministrului Virgil Popescu 14 septembrie 2022 ”În baza mandatului pe care l-am primit în şedinţa de guvern dinaintea Consiliului de Energie, am prezentat punctul de vedere al nostru, al României, cu privire la lucrurile care trebuie făcute în piaţa de energie electrică. Respectiv susţinem plafonarea preţului gazului natural, decuplarea preţului gazului natural de preţul energiei electrice,… Citește mai mult
Alexandru Rafila, avertisment crunt privind o posibilă criză a medicamentelor: Nu putem să le avem pe amândouă 14 octombrie 2023 ”La începutul anului, au fost foarte multe medicamente care nu se găseau pe piaţă, mai ales medicamente ieftine, medicamente generice. Nu se găseau în primul rând pentru că producătorii erau în China şi India şi au fost sincope în aprovizionare, nu doar în România, ci în toate ţările din UE…. Citește mai mult