Ce studii are, de fapt, Smiley, iubitul Ginei Pistol Webpress, 9 martie 2023 În prezent, Smiley este căsătorit cu Gina Pistol, iar cei doi au împreună o fetiță. Artistul are 39 de ani și, de asemenea, a bifat reușite importante în viața sa, așa că se poate spune că este un om cât se poate de împlinit pe toate planurile. Care este numele real al lui Smiley și ce studii are la bază artistul? Andrei Tiberiu Maria, este numele din buletin al lui Smiley. Artistul s-a născut la Pitești, însă mai apoi a ales viața din Capitală. Încă de la 10 ani, Smiley și-a descoperit pasiunea pentru muzică, așa că a urmat Şcoala Populare de Artă de la Liceul de Arte Dinu Lipatti, secţia chitară clasică, absolvind cu brio. Mai apoi însă, deși era de așteptat să meargă spre Conservator, având în vedere talentul său muzical, iată că artistul a ales un cu totul alt domeniu în care să studieze. Potrivit presei mondene, a urmat Facultatea de Comerț, de la Academia de Studii Economice, iar în 2001 avea să facă marele pas în cariera sa. Atunci, artistul s-a alăturat trupei Simplu, care a făcut istorie în România. Comunicate noi Stiri
Oficial IGPR: Peste o tonă de droguri au fost confiscate în 2022 27 februarie 2023 „Din punct de vedere al combaterii traficului de droguri, acţiunile investigative desfăşurate de poliţişti împreună cu procurorii DIICOT au avut ca rezultat confiscarea a peste o tonă de droguri şi aproximativ jumătate de milion de comprimate. Peste 1.000 de persoane au fost arestate preventiv, iar aproximativ 90 de culturi ilegale… Citește mai mult
Fructele care îmbunătățesc vederea. Trebuie să le consumi frecvent pentru că ajută la creșterea acuității vizuale 10 decembrie 2024 Afinul este un subarbust care creşte în special în zona montană. Afinele sunt fructe de culoare albastru-închis, de formă rotundă, zemoasă, cu suc violaceu și care au un gust plăcut dulce-acrișor. Atât fructele, cât şi frunzele au diferite proprietăţi deosebit de benefice pentru sănătate. Este indicat să se consume aceste fructe… Citește mai mult
Lucian Duță, fost șef CNAS, despre scandalul cenzurării presei: Am făcut o postare și în 2-3 ore a fost ștearsă 11 martie 2022 „Ne culcăm într-o lume din ce în ce mai grea și ne trezim dimineața într-o lume urâtă. (…) Este foarte adevărat că am luat la cunoștință cu Ministerul Adevărului înființat în România, astfel încât, făcând referire că nu mai avem voie să spunem absolut nimic decât dacă suntem în concordanță… Citește mai mult