Ce trebuie să facem în a treia zi de Crăciun, de Sfântul Ştefan, pentru a avea noroc în 2022 Webpress, 27 decembrie 2021 SFÂNTUL ȘTEFAN 2021. Sfântul Ştefan era tânăr, frumos, cu un suflet deosebit, profund, bun orator și un remarcabil psiholog, Sfântul Ștefan era înzestrat cu un sentiment religios excepţional de cald şi de puternic. Rar puteai întâlni un suflet atât de delicat pentru un om cu o personalitate atât de puternică. Consecvent, ceea ce rostea prin cuvânt îndeplinea prin faptă. Datorită credinței sale, Sfântul a putut săvârși minuni și semne mari. SFÂNTUL ȘTEFAN 2021 – Tradiții, obiceiuri și superstiții SFÂNTUL ȘTEFAN 2021. De această zi sunt legate o serie de tradiţii, obiceiuri şi superstiţii: creştinii care se confruntă cu probleme de sănătate sau se judecă de multă vreme cu persoane foarte orgolioase, este bine să aducă în casa lor o icoană cu Sfântul Ştefan, sfinţită în această zi, sau este bine să evităm deplasările în zone montane şi în locuri izolate, care ne pun viaţa în primejdie. Se fac pomeniri pentru sufletele celor care au murit în împrejurări dramatice, iar pachetele cu mâncare se împart şi persoanelor tinere, care poartă numele primului mucenic Ştefan. SFÂNTUL ȘTEFAN 2021. În unele zone din Muntenia se prepară „Pâinicile lui Ştefan”. Dintr-un aluat asemănător cu cel de cozonac, unse cu miere, se fac pâinici în forme rotunde. Aceste dulciuri, care amintesc de pietrele care l-au ucis pe Sfântul Ştefan, se sfinţesc la biserică în ziua praznicului şi se împart copiilor săraci. Tot de Sfântul Ştefan, se prepară şi se împart mucenici cu miere şi nucă, care amintesc de moartea lui mucenicească. Pentru sporul casei şi pentru sănătatea rudelor cu probleme mari de sănătate, trebuie să-l cinstim pe Sfântul Ştefan prin fapte bune, iar reconcilierile sunt binevenite în această zi. SFÂNTUL ȘTEFAN 2021. În ziua praznicului, este bine să evităm deplasările în zone montane şi în locuri izolate, care ne pun viaţa în pericol. Comunicate noi Institutii publice Politica Stiri
Tot mai mulți români investesc în piețele de capital – Cum îți poți asigura o pensie decentă din banii tăi 22 martie 202231 martie 2022 „Cea mai bună pensie pe care ți-o poți singur face de acum este să începi să cumperi titluri la care nu îți trebuie multă educație financiară”, consideră Petrișor Peiu. „Dacă vorbim de retragerea din viața activă, care nu înseamnă neapărat pensionare, pentru că sunt oameni care vor să se retragă,… Citește mai mult
Există suficient nichel şi litiu pentru a produce până la 14 milioane de vehicule electrice la nivel global în 2023 4 mai 2022 Datele arată că există suficient nichel şi litiu pentru a produce până la 14 milioane de vehicule electrice la nivel global în 2023, aşa că Europa ar trebui să îşi asigure mai multe materii prime pentru a renunţa mai rapid la utilizarea petrolului, a declarat marţi organizaţia Transport and Environment… Citește mai mult
Politica Retragerea trupelor americane din Europa: Implicații și Perspective asupra Securității Regionale 6 mai 20266 mai 2026 Retragerea trupelor americane din Europa ridică întrebări serioase privind securitatea regională și stabilitatea NATO. Acest articol analizează implicațiile acestei decizii. Citește mai mult