Cel mai mare furnizor de energie electrică RECALCULEAZĂ facturile ultimelor luni. Ce urmează Webpress, 20 ianuarie 2022 Într-un comuncat transmis joi seară, compania al cărei principal acționar este statul român a explicat că „a depus eforturi majore, deşi cu impact negativ în rezultatele financiare pentru primele 9 luni ale anului 2021, pentru a-şi păstra angajamentele faţă de clienţii săi, menţinând preţurile din ofertele acceptate de către aceştia pe parcursul anului trecut, chiar dacă preţul de achiziţie a energiei de pe pieţele angro a crescut cu aproximativ 400% în 2021 faţă de anul precedent. Compania a mai explicat că în primele luni de aplicare a măsurilor de compensare şi plafonare mulți clienți nu au fost eligibile pentru niciuna din scheme. ”Aproximativ 99% din portofoliul de clienţi casnici beneficiau deja de un preţ sub cel plafonat, respectiv 1 leu/kWh, motiv pentru care, în lunile noiembrie şi decembrie 2021, nu se încadrau pentru a li se aplica măsura plafonării. Totodată, aproximativ 700.000 de clienţi nu au fost eligibili pentru a deveni beneficiari ai măsurii de compensare”, a mai precizat compania. Pe de altă parte, pentru clienţii care întrunesc criteriile de eligibilitate, dar măsurile nu s-au aplicat în facturile din noiembrie și decembrie li s-au emise facturi de stornare şi, totodată, s-a început procesul de refacturare. Pentru perioadele respective nu se vor percepe penalități și nici nu se vor face deconectări în situațiile în care abonații respetivi nu-și vor plăti facturile. Comunicate noi Stiri
Vești proaste pentru români: șomajul e în creștere – Câți oameni nu mai au loc de muncă 28 iulie 2023 Numărul total de şomeri la finele lunii iunie 2023 a fost de 228.158 de persoane, mai mare cu 2.216 de persoane faţă de cel înregistrat la finele lunii anterioare. Din totalul şomerilor înregistraţi, 37.066 au fost şomeri indemnizaţi şi 191.092 neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a scăzut cu 754 persoane, iar… Citește mai mult
14 ani de la uciderea lui Marian Cozma – Handbalistul a fost înjunghiat de mai multe ori în inimă 11 februarie 2023 În noaptea de 7 spre 8 februarie 2009, Marian se afla cu mai mulți colegi de echipă într-un club, acolo unde sărbătoreau nașterea copilului unui jucător de la Veszprem. Din păcate, un eveniment fericit s-a transformat într-o adevărată tragedie, după ce între Cozma și trei indivizi de etnie rromă a… Citește mai mult
Marine Le Pen critică politica externă a lui Donald Trump: Un nou capitol în relațiile internaționale 24 iunie 2026 Marine Le Pen critică politica lui Donald Trump, subliniind dezamăgirea sa față de promisiunile neîndeplinite și impactul acestora asupra stabilității internaționale. Citește mai mult