Cel mai periculos aliment din supermarket: toată lumea îl cumpără, deși ne poate UCIDE Webpress, 9 februarie 2022 Recent, însă, numeroase cadre medicale au tras un semnal de alarmă, afirmând că această plăcere dulce reprezintă mai mult decât „calorii goale”, fiind de fapt o veritabilă toxină şi întâia cauză a afecţiunilor grave ale lumii industrializate. „Zahărul ucide”, acesta este mesajul specialiştilor. Zahărul, în cantităţile în care este consumat astăzi în ţările industrializate, este toxina ce stă la baza multor afecţiuni, de la probleme cardiace la cancer, ce ucid un număr foarte mare de oameni.Aceasta este concluzia la care a ajuns în urma a numeroase studii efectuate în ultimii ani dr. Robert Lustig, specialist în endocrinologie şi obezitate infantilă. Lustig este profesor la Şcoala de Medicină a Universităţii din California, una dintre cele mai prestigioase şcoli de medicină din SUA. Obezitatea, hipertensiunea, diabetul de tip II şi problemele cardiace sunt doar câteva dintre afecţiunile provocate de consumul de zahăr, afirmă profesorul Lustig. De aceea, el a demarat o campanie de informare susţinută referitoare la pericolul pe care îl reprezintă zahărul pentru sănătatea fiecăruia dintre noi. Mesajul său a ajuns la cele mai importante instituţii media din lume, printre care New York Times, CBS News şi NewScientist, iar prelegerea sa pe această temă, intitulată „Sugar: The Bitter Truth”, a înregistrat peste două milioane de vizualizări pe YouTube. Comunicate noi Stiri
Stiri Vaccinarea copiilor în România: Asigurările Ministerului Sănătății și implicațiile pe termen lung 10 iulie 2026 Ministerul Sănătății din România garantează continuitatea vaccinării copiilor, dar provocările sistemului de sănătate publică rămân complexe. Analizăm implicațiile pe termen lung și perspectivele experților. Citește mai mult
Parlamentarul-FANTOMĂ de la Casa Poporului: CINE este deputatul care reprezintă minoritatea albaneză și prin ce s-a REMARCAT 16 februarie 2022 La depunerea jurământului, a fost singura dată când a deschis gura în plen. În rest, tăcere. Este deputat la al doilea mandat deja din partea minorității albaneze, dar, după 6 ani petrecuți în Parlament, abia acum a reușit să-și treacă un CV pe site-ul Camerei Deputaților. „Nu l-am considerat…Cine mi… Citește mai mult
A murit controversatul profesor care a fost implicat în scandalul plagiatului tezei de masterat a lui George Copos 3 februarie 2022 Profesorul Stelian Brezeanu a murit luni, 31 ianuarie, la vârsta de 81 de ani. Ultimii ani din viața profesorului Brezeanu au fost umbriți de controversa plagiatului tezei de masterat a lui George Copos, acesta a fost coordonatorul lucrării. În anul 2015, un jurnalist a descoperit că titlul lucrării lui Copos… Citește mai mult