Cele 8 tipuri de PEȘTE pe care NU trebuie să le mai consumi niciodată – OTRAVĂ pentru organism Webpress, 30 noiembrie 2022 Peștele este delicios și poate fi gătit într-o mare varietate de feluri, astfel că și-a câștigat un loc de frunte în meniurile oamenilor de pe înrteg cuprinsul Pământului. Dar, specialiștii ne avertizează că există și specii de pește, adesea întâlnite în magazinele noastre, care ne pot face mai mult rău decât bine și pe care ar trebui să le evităm pe cât posibil. Iată mai jos cele 9 specii de pește pe care nu ar trebui să le consumăm: 1. Somnul de import Somnul este o specie de pește care poate ajunge la dimensiuni considerabile. Pentru a le accelera creșterea, mulți piscicultori îi hrănesc cu hormoni, mai ales speciile importate din țările asiatice. Carnea somnilor care cresc în libertate este mult mai puțin periculoasă și are un aport nutriţional mult mai mare. 2. Macroul Macroul este unul dintre peștii a căror carne este bogată în mercur. Un consum regulat de carne de macrou conduce la acumulări de mercur în organismul nostru, acumulare care duce la declanșarea unor afecțiuni grave. Macroul de Atlantic este cel mai puțin periculos în această privință și poate fi consumat în mod regulat. Cantitatea lunară recomandată: adulți – 200 de grame, copii – 100 de grame. 3. Tonul Carnea de ton conține foarte mult mercur, în special cea din speciile cu înotătoare albastră și neagră. În magazine se găsește o cantitate foarte mică de carne de ton pescuit din mări și oceane, pentru că populația de ton a scăzut dramatic. Peștele din magazine provine din crescătorii și este hrănit cu antibiotice și hormoni. Nu se recomandă consumul de către copii, iar pentru adulți cantitatea lunară recomandată este de 100 de grame. 4. Tilapia Tilapia este un pește de apă dulce, înrudit cu bibanul. Carnea acestui pește este foarte grasă, este saracă în acizi grași sănătoși și aproape la fel de bogată ca slănina în grăsimi nesănătoase. Consumul mare de carne de tilapia conduce la creșterea valorilor colesterolului și sensibilizează corpul la acțiunea alergenilor. Nu este recomandat persoanelor cu afecțiuni cardiace, cu artrită sau astm. 5. Anghila Carnea acestei specii de pește este foarte grasă și predispusă la înmagazinarea toxinelor din apele industriale sau menajere. Cel mai mare nivel de toxine se întâlnește la speciile americane ale acestui pește. Speciile europene de anghilă sunt recunoscute pentru faptul că prezintă un nivel ridicat de mercur. Consumul lunar recomandat este de 300 de grame pentru adulți și 200 de grame pentru copii. 6. Pangasius Este unul dintre peștii cei mai prezenți în vitrinele frigorifice ale magazinelor din România. Cea mai mare parte provine din Vietnam, din apele fluviului Mekong, considerat unul dintre cele mai poluate cursuri de apă din lume. În plus, fileul de pangasius conține un nivel ridicat de nitrofurazon, dar și diverși polifosfați cancerigeni. Nu este recomandat consumului. 7. Tilefish Carnea acestui pește are cel mai mare conținut de mercur și reprezintă un pericol real de toxiinfecții alimentare. Nu este recomandat femeilor și copiilor, iar pentru bărbați se recomandă mai puțin de 100 de grame lunar. 8. Biban de mare Este un pește foarte des întâlnit, din Marea Nordului până în Marea Mediterană. Carnea sa are un conținut ridicat de mercur iar dacă este cumpărat file, adesea este înlocuit cu pangasius sau alt pește mai ieftin. Cantitatea lunară recomandată este de 200 de grame pentru adulți și 100 de grame pentru copii. Comunicate noi Stiri
O mașină a fost lovită de un tren de călători la Doftana, în județul Bacău. Doi tineri au murit 26 ianuarie 2024 ”Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale, a fost declarat decesul a două persoane, respectiv una de sex feminin (26 ani) şi una de sex masculin (28 ani)”, a transmis ISU Bacău. Poliţiştii investighează împrejurările producerii accidentului. Sursa foto: unupetrotus.ro ”Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că… Citește mai mult
Interiorul Pământului se răcește mult mai rapid decât se credea anterior 18 ianuarie 202231 martie 2022 Evoluția planetei noastre este o poveste a răcirii: în urmă cu 4,5 miliarde de ani Pământul tânăr era caracterizat de temperaturi extreme și un ocean adânc de magmă care îi acoperea întreaga suprafață. De-a lungul milioanelor de ani suprafața Pământului s-a răcit, formând scoarța terestră. Oamenii de știință nu au… Citește mai mult
Anca Alexandrescu, semnal de alarmă: ce se ascunde, de fapt, în spatele scandalului cu cătușe NORDIS? „Am mai văzut poveștile astea, nu ne păcăliți!” 6 februarie 2025 „Am văzut astăzi niște nevertebrate care au sărit să comenteze despre faptul că Laura Vicol a fost dusă cu salvarea astăzi pentru un control. Eu o să continui ceea ce am făcut cu Elena Udrea și o să apar, indiferent despre cine este vorba, în față tuturor celor care sunt… Citește mai mult