Ci-Co, Brifcor și Bem Bem – sucurile cu care Ceaușescu îi îndulcea pe români

”Dacă sucurile românești ar fi o formație muzicală în vogă, Ci-Co ar fi solistul vocal. La tobe ar sta Brifcor, chitaristii ar fi Bem-Bem și Quic-Cola, la clape ar sta Lămâița, dar vocea inconfundabilă a formației ar fi fost, fără doar și poate, Ci-Co,” scrie Muzeul Brandurilor, care a organizează o expoziție tematică despre sucurile din perioada comunistă.

Povestea producției xe masă a sucurilor acidulate în România comunistă a început în 1964, odată cu semnarea unui contract cu gigantul Pepsi. Compania amerciană oferea liniile de preparer șio imbuteliere și livra concentratul, iar România plătea în schimb cu vinuri și șampanie.

PRIMELE SUCURI ROMÂNEȘI, FRUCADA ȘI FRUCOLA

În 1967, la Suceava începe construcția primelor fabrici care urmau să prepare și să îmbutelieze sucuri autohtone, generic numite FRUCOLA și FRUCADĂ.

„Aici se vor produce sucuri acidulate din fructe indigene şi exotice, de tipul frucola şi frucade, realizate dincitriceşi nuci de cola,” anunța Scânteia Tineretului, în mai 1967.

Până în 1980, gama de sucuri românești conținea o droaie de branduri: Aurora, Bem Bem, Brifcor, Cico (Citrice Cola), Citron, Deit, Hebe, Frucola, Quic-Cola, Lămâiţa, Pepsi, Rocola, Sintonic, Socata, Zmeurata.

CI-CO, SUCUL VEDETĂ AL ANILOR ’70

Sucurile concentrate se produceau la Institutul pentru Produse Horticole București, de unde plecau la cele 70 de fabrici, care îl transformau în suc, îl îmbuteliau și îl vindeau.

Ci-Co vine de la Citrice Cola. Era delicios și costa doar un leu. Era un suc pe care și-l permitea oricine. Se făcea în două variante: cu concentrat de portocale adus din Grecia, care avea o aromă pregnantă de coajă de portocală, și unul cu concentrat adus din Israel, care avea gustul perfect de portocala, potrivit Muzeul Brandurilor.

Ci-Co s-a produs, din 1970, la IPA (intreprinderea de produse alimentare) București, care avea șase fabrici în București. La cinci dintre ele sticlele se spalau cu o perie de sârmă și se turna sucul în ele cu pâlnia, iar capacul sticlei se punea la o presă acționată cu piciorul…”