Cine sunt românii care vor putea ieși la pensie de la 40 de ani. Ce condiții trebuie să îndeplinească Webpress, 25 noiembrie 2022 Proiectul a fost adoptat de cele două camere ale Parlamentului dar pentru a intra în vigoare este necesar să fie promulgată de şeful statului, ca apoi să fie publicată în Monitorul Oficial. Cine sunt salariații care pot ieși la pensie mai devremeConform proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice, o parte dintre artiști se pot pensiona mai devreme. Proiectul propune ca la articolul 56, alin (2), litera b) să aibă următorul cuprins: b) 50 de ani, în cazul persoanelor prevăzute la alin. (1) lit. b), cu excepţia balerinilor, dansatorilor, soliştilor balet şi acrobaţilor, pentru care vârsta de pensionare nu poate fi mai mică de 40 de ani pentru femei şi 45 de ani pentru bărbaţi; Profesiile din activitatea artistică ale căror locuri de muncă se încadrează în condiții speciale: 1. Balerin2. Dansator3. Acrobat4. Jongler5. Clovn6. Călăreț de circ7. Dresor de animale sălbatice8. Solist vocal de operă și de operetă9. Instrumentist la instrumente de suflat10. Cascador De reducerea vârstei de pensionare pot beneficia doar cei ce au activat (și cotizat) cel puțin 20 de ani în locuri de muncă din domeniul artistic, pentru care reducerea vârstei standard de pensionare este de 15 ani. În expunerea de motive se arată că măsura e absolut necesară, “având în vedere statisticile care relevă faptul că, după vârsta de 40 de ani, condiţia fizică, inclusiv musculatura dansatorilor şi soliştilor balet, este deteriorată, fără a mai putea face faţă prezentării spectacolelor la un nivel artistic de înaltă calitate sau de mai lungă durată şi faptul că în rândul salariaţilor dansatori din instituţiile de profil se constată că, după vârsta de 45 de ani, aceştia se află cel puţin opt luni din an în concedii medicale sau pe tratamente de recuperare a problemelor la ligamente şi fracturilor”. În prezent, conform inițiatorilor proiectului, de condiții mai bune de pensionare beneficiază persoane cu același tip de activitate (balerini și acrobați), ceea ce înseamnă existența unei inechități. Comunicate noi Stiri
Solstițiul de iarnă 2021. Cea mai scurtă zi din an – 21 decembrie. Începe iarna astronomică 21 decembrie 2021 Solstițiul de iarnă 2021. Solstițiul de iarnă marchează prima zi a iernii astronomice în emisfera nordică şi cea mai scurtă zi din an. Începutul iernii astronomice în acest an, sau solstițiul de iarnă, are loc pe data de 21 decembrie, la ora 17:59. Evenimentul astronomic de astăzi este legat de… Citește mai mult
Miron Mitrea DEMONTEAZĂ acuzațiile Ambasadei Rusiei din Africa de Sud la adresa României: „Sunt idioate acele declarații” 17 aprilie 2022 „Sunt idioate acele declaratii. Romania a facut parte din alianta cu Germania (…). Face o referire la o chestie care s-a intamplat in trecut. Nu are legatura cu ce este astazi Romania. In mod cert nu avem soldati (in Ucraina – n.r.). Habar nu am daca o firma privata poate… Citește mai mult
PROTEST în Capitală: Medicii ies din nou în stradă, după Crăciun. Care sunt principalele nemulțumiri 27 decembrie 2021 Federaţia „Solidaritatea Sanitară” a anunţat, luni, printr-un comunicat de presă desfăşurarea Mitingului naţional al lucrătorilor din sănătate în data de 28 decembrie. “În cadrul acestei acţiuni vom ”colinda” instituţiile esenţiale din România, respectiv Guvernul, Parlamentul şi Preşedinţia, rostindu-le ”Pluguşorul suferinţei lucrătorilor din sănătate” şi urându-le înţelepciune în acordarea urgentă a… Citește mai mult