Cîțu: Criza pe care o traversăm este o lecție pentru toți în ceea ce privește strategia energetică Webpress, 6 aprilie 2022 Potrivit unui comunicat al Senatului transmis, miercuri, AGERPRES, s-au mai discutat subiecte care privesc consolidarea relaţiei bilaterale dintre România şi Franţa, precum şi teme aflate pe agenda internaţională, o atenţie deosebită fiind acordată colaborării în domeniul apărării, în contextul agresiunii militare a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei. Cîţu a apreciat poziţia fermă a Preşedinţiei franceze a Consiliului UE în contextul actual. UE a dovedit, încă o dată, că, rămânând uniţi şi coordonaţi, poate oferi un răspuns solid şi decisiv atât prin adoptarea de măsuri restrictive cu impact masiv asupra Rusiei, cât şi ajutând Ucraina şi ucrainenii. Demnitarul român a punctat faptul că România sprijină cele trei ţări asociate Parteneriatului Estic pe drumul lor către integrarea europeană. „Trebuie să rămânem ferm angajaţi faţă de aceste ţări – Republica Moldova, Ucraina şi Georgia – precum şi faţă de partenerii noştri din Balcanii de Vest, aflaţi deja pe drumul spre aderarea la UE. În acest context, Florin Cîţu a exprimat aprecieri pentru eforturile Preşedinţiei franceze, în primele luni ale mandatului său, de a promova agenda europeană”, se menţionează în comunicat. Un alt subiect important pe agenda discuţiei a fost securitatea energetică. „Criza pe care o traversăm este o lecţie pentru noi toţi în ceea ce priveşte strategia energetică. Trebuie să eliminăm orice dependenţă de gazul din Rusia. Franţa este cel mai mare producător de energie nucleară din UE. Franţa este pregătită să ajute România în privinţa dezvoltării proiectelor de energie nucleară”, a declarat preşedintele Senatului, citat în comunicat. Partea română a reiterat importanţa promovării unui spaţiu Schengen pe deplin integrat, care va contribui la asigurarea unei pieţe unice eficiente şi funcţionale şi la consolidarea rezilienţei Uniunii în ansamblu. „În acest context, reiterăm obiectivul legitim al României de a adera la spaţiul Schengen, în condiţiile în care România a îndeplinit deja criteriile de aderare. Ambele părţi au subliniat importanţa cooperării la nivel parlamentar punctând faptul că aceasta reprezintă o componentă importantă a dialogului bilateral în vederea implementării obiectivelor comune”, se mai arată în comunicat. Comunicate noi Stiri Florin Cîțu
Stiri Corupția în Poliție: Arestarea unui Comisar-Șef și Implicațiile Sale pentru Societate 29 mai 2026 Arestarea unui comisar-șef de la Poliția Sectorului 3 pentru mită de 50.000 de lei scoate la iveală problemele sistemice de corupție din instituțiile statului. Citește mai mult
Stiri Tensiuni în Albania: Edi Rama acuză forțe străine de instigarea violențelor sociale 16 octombrie 2026 Protestele violente din Albania au fost atribuite de premierul Edi Rama forțelor străine, ridicând întrebări despre stabilitatea politică a țării și nevoia de reforme interne. Citește mai mult
Anca Alexandrescu, anchetă Realitatea PLUS în Delta Dunării – Dezvăluiri despre afacerile dubioase din județul Tulcea 25 martie 2023 Anca Alexandrescu a continuat sâmbătă ancheta Realitatea PLUS în județul Tulcea. Realizatoarea emisiunii Culisele statului paralel a ajuns și la Murighiol, unde se află fosta cabană de vânătoare a lui Ceaușescu. „Am ajuns la lacul Uzlina. Am venit pe canalul Uzlina, așa-zisul satul Uzlina, ce a mai rămas, pentru că… Citește mai mult