Ciucă: Economia continuă să performeze în același ritm de până acum. Pe ce se bazează optimismul fostului premier Webpress, 14 octombrie 2023 „Economia României continuă să performeze în același ritm de până acum – o confirmă instituții internaționale de evaluare macroeconomică. Agenția Standard & Poor’s a reconfirmat ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/A3 pentru datoria pe termen lung și scurt în valută, estimând că perspectiva pentru viitorul imediat este una stabilă. Într-o perioadă în care state dezvoltate și alte țări din regiune se confruntă cu dificultăți economice majore, stabilitatea este o reușită căutată de investitorii internaționali și un element-cheie pentru dezvoltare”, a afirmat Ciucă, într-o postare pe Facebook. Potrivit președintelui Senatului, România reușește să obțină acest rating în 2023 pe fondul situației economice optime pe care guvernarea liberală a construit-o în anul anterior. Ciucă a precizat, astfel, că „2022 a fost perioada în care au existat performanțe clare la absorbția de fonduri europene și investiții străine directe, iar valoarea în bani a creșterii economice a fost cât întreg PIB-ul din 2004”. „Agenția Standard & Poor’s apreciază că afluxul de bani europeni – mai ales prin PNRR – vor da economiei noastre rezistență la șocurile de pe piețe internaționale și îi vor asigura o creștere susținută în anii următori”, a arătat fostul premier. Comunicate noi Stiri Nicolae Ciucă
Procurorii intră în forță în mafia gunoaielor – Anchetă uriașă – VIDEO 14 noiembrie 2023 Mafia gunoaielor din jurul Bucureștiului este destructurată. Polițiștii și procurorii au descins la 42 de adrese în două dosare de evaziune fiscală și sunt vizate 28 persoane care sunt acuzate de constituire a unui grup infracțional organizat, spălare de bani și evaziune fiscală. Întreaga schemă de fraudare a statului a… Citește mai mult
Rusia: Vânzările de maşini au scăzut cu peste 62% în octombrie 8 noiembrie 2022 Vânzările de automobile noi în Rusia au scăzut cu 62,8% în octombrie, comparativ cu perioada similară din 2021, industria auto a ţării continuând să fie afectată de sancţiunile occidentale, arată datele Association of European Businesses (AEB), care reprezintă companiile auto prezente pe piaţa rusă, transmite Reuters. Luna trecută, au fost… Citește mai mult
Horoscop 16 august 2024. Racii au ocazia de a transpune în realitate anumite concluzii la care au ajuns mai mult pe baza intuiției 16 august 2024 Horoscop 16 august 2024. Citește horoscopul de azi pentru zodia ta. Pe libertatea găsești Horoscop zilnic cu previziuni în dragoste, bani sau sănătate. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de azi. Horoscop Berbec – 16 august 2024: Vei avea ocazia să-ți testezi puterea voinței nu în forțarea lucrurilor, ci… Citește mai mult