Ciucă: Europa trece, astăzi, prin cele mai complicate timpuri de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace. Identificarea noilor surse de energie, CRUCIALĂ Webpress, 28 martie 202231 martie 2022 „(…) în acest context am participat astăzi, la invitaţia premierului Bulgariei, împreună cu premierii Macedoniei de Nord şi Muntenegrului, la un summit în care au fost discutate o serie întreagă de aspecte care vin şi caută soluţii pentru deciziile care au fost luate la Summitul NATO de săptămâna trecută, de la Bruxelles, şi aici trebuie să salutăm încă o dată decizia de înfiinţare a celor patru battle group-uri, dintre care unul pe teritoriul României, iar unul pe teritoriul Bulgariei”, a afirmat Ciucă, citat de Agerpres.El a reiterat că statele membre NATO se află „sub umbrela celei mai puternice” alianţe politico-militare, iar apartenenţa la Uniunea Europeană oferă măsuri prin care să poată fi protejaţi cetăţenii, locurile de muncă, investiţiile şi economia.”Este foarte important de subliniat că împreună am căutat să asumăm o serie întreagă de soluţii, astfel încât să demonstrăm că menirea noastră, a guvernelor ţărilor membre NATO şi UE, este aceea de a căuta soluţii pentru cetăţeni, de a fi în măsură ca prin dialog să identificăm acele modalităţi prin care putem să facem faţă oricăror provocări, fie că vorbim de provocările de securitate – şi în acest moment putem să asigurăm cetăţenii că suntem sub umbrela celei mai puternice alianţe politico-militare – şi, de asemenea, în tot ce înseamnă ansamblul de beneficii ca ţară membră UE, avem la îndemână o serie întreagă de măsuri prin care să putem să ne protejăm cetăţenii, să protejăm locurile de muncă, investiţiile, economia”, a spus premierul României.În context, Ciucă a arătat că, în cadrul summit-ului de la Sofia, s-au purtat discuții privind modalităţile prin care pot fi identificate noi surse de energie. Mai exact, „s-au pus în discuţie aspecte legate de interconectare în reţelele de transport energie electrică şi cele de transport gaze”, a mai spus premierul. Comunicate noi Sport Stiri Nicolae Ciucă
Politica Roxana Mînzatu și Viitorul Pro-European al României: O Analiză Detaliată a Contextului Politic și Social 29 aprilie 202629 aprilie 2026 Roxana Mînzatu reiterează angajamentul față de orientarea pro-europeană a României, subliniind importanța democrației în contextul politic actual. Citește mai mult
Centralele termice individuale, interzise în Cluj-Napoca. Oamenii riscă să facă frigul 26 octombrie 2022 Primăria Municipiului Cluj-Napoca a interzis dezvoltatorilor imobiliare să mai monteze centrale individuale de apartamente, dacă în bloc sunt mai mult de 6 apartamente. „Au trei alternative, fie pun centrală pe bloc, fie pun centrală pe scară sau se conectează la sistemul centralizat, evident acolo unde există sistem centralizat. Nu este… Citește mai mult
Ruptură diplomatică între Israel și Irlanda. Statul evreu și-a închis ambasada de la Dublin 15 decembrie 2024 „Acțiunile și retorică antisemită a Irlandei împotriva Israelului își au rădăcinile în delegitimarea și demonizarea statului evreu, precum și în standardele duble. Irlanda a depășit toate liniile roșii în relațiile sale cu Israelul,” a declarat ministrul israelian de externe, Gideon Saar, conform comunicatului. Relațiile diplomatice dintre Irlanda și Israel s-au… Citește mai mult