Fiecare oraş din România se poate lăuda cu legendele sale urbane izvorâte din adevăruri istorice şi transmise mai departe în fel şi chip din generație în generație. În Capitală, cele mai multe povești provin din Centrul Vechi, considerat kilometrul zero al legendelor urbane. Una dintre cele mai cunoscute astfel de relatări din Centrul Vechi al Bucureștiului se referă la o casă, care fusese un orfelinat. Clădirea se află la numărul 13, pe strada Franceză, și a adăpostit, cândva, sufletele a 203 de copii.

În orfelinat erau aduşi copiii străzii, chiar de către proprietar, pe nume Stavrache Hagi-Orman, despre care nici până în prezent nu se ştie mare lucru. Acesta ţinea copiii în condiţii greu de imaginat, fără apă şi fără mâncare, pentru simplul fapt că îi plăcea să îi audă pe micuți cum țipau și implorau să fie hrăniți. Astfel, copilașii au murit de foame pe parcursul perioadei în care au fost cazați în această clădire.

Potrivit legendei, micuții bântuie și în prezent clădirea

Oamenii din acele timpuri, care treceau prin apropierea orfelinatului, au povestit cum au auzit de mai multe ori copiii care strigau: „Apăăă, vrem apăăă!”. Totodată, potrivit legendei, micuții bântuie și în prezent clădirea, în căutare de apă și mâncare. Sufletele lor nu și-au găsit nici acum liniștea, fiindcă cel care trebuia să aibă grijă de ei era un om foarte rău, care i-a chinuit până în ultima lor clipă de viață.

Pe clădirea de la numărul 13, în acest moment, există o pancardă pe care este menționat faptul că este un monument istoric, care a fost construit în 1870 sau 1900, iar imobilul a aparținut moșierului Ștefan Petrovici Armis. Deoarece acum clădirea are un alt proprietar, vechiul orfelinat poate fi admirat doar din exterior. Însă, în ciuda faptului că cele mai multe dintre întâmplările trecute au fost șterse din mințile și amintirile oamenilor, ai posibilitatea să răiești o parte din experiența vremurilor, astfel încât să rezonezi cu ceea ce astăzi numim istorie.