Cocaină extrasă din cafea într-un laborator dintr-o cabană din Bihor: Ce pedepse au primit traficanții Webpress, 9 ianuarie 2025 Primul laborator de extragere secundară a cocainei descoperit în România a fost identificat de poliţişti, în iulie 2022, într-o cabană izolată din judeţul Bihor, unde drogul era extras din cafea, pe cale chimică. Valoarea de piaţă a cocainei descoperite la vremea respectivă era de aproximativ 200.000 de euro. Cinci persoane – doi români, un israelian şi doi columbieni – au fost atunci reţinute. Miercuri, 8 ianuarie 2025, Tribunalul Bihor a pronunţat sentinţele în cazul celor cinci, aceştia fiind condamnaţi la mulţi ani de închisoare. Sentinţa Tribunalului Bihor nu este însă definitivă, putând fi atacată cu apel în 10 zile de la comunicare. Potrivit portalului instanţelor, pedeapsa cea mai grea a primit-o Selouk Simon Shimon, condamnat de Tribunalul Bihor la 10 ani şi 4 luni de închisoare pentru constituirea unui grup infrac?ional, trafic de droguri de mare risc, dar şi pornografie infantilă. Tribunalul Bihor i-a condamnat pe Pallares (fost Strelciuc) Araque Mihai la 10 ani de închisoare, pe Silaghi Emilian Dorel la 9 ani şi 8 luni de închisoare, pe Marin Ospitia Orlando la aceeaşi pedeapsă de 9 ani şi 8 luni, din care durata reţinerii, arestului preventiv şi arestului la domiciliu de la 11 iulie 2022 până la 14 noiembrie 2024 şi pe Daniel Salazar Ladino la 6 ani, 7 luni şi 10 zile închisoare, acuzaţiile fiind de constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la trafic internaţional de droguri de mare risc şi trafic de droguri de mare risc. Comunicate noi Stiri
Mircea Fechet: Nu vor mai exista directori puşi pe viaţă la Romsilva. Vor avea maxim două mandate, vor da examen la fiecare cinci ani 29 ianuarie 2025 Ministrul Mediului a declarat într-o conferinţă de presă, despre reorganizarea Romsilva, că ”nu vor mai exista directori şi şefi de ocol puşi pe viaţă, cum sunt astăzi”. ”În baza codului Silvic actual, nu vor mai exista directori puşi pe viaţă, cum sunt astăzi. Vor avea un contract de mandat, vor… Citește mai mult
Stiri Sorin Grindeanu și mesajul său de Ziua Americii: O reflecție asupra democrației și relațiilor internaționale 4 iulie 2026 Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Americii, subliniind importanța SUA ca reper al democrației. Citește mai mult
Gabriela Firea a fost realeasă, în unanimitate, preşedinte al PSD Bucureşti. „Mi-am pansat rănile, le-am ascuns sub ia noastră tradiţională” 9 aprilie 2024 „Mi-am pansat rănile, cicatricile le-am ascuns sub ia noastră tradiţională pe care o iubesc foarte mult. M-am uitat în ochii dumneavoastră şi mi-am dat seama că ar fi corect pentru mine ca persoană să mă retrag într-un moment de cumpănă şi acolo unde simţeam că nu mai găsesc locul, dar… Citește mai mult