Cocktail-uri Molotov, descoperite lângă Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia Webpress, 9 februarie 2023 Dosarul penal a fost deschis pentru infracțiunea de nerespectare a regulilor materialelor explozibile. Cele patru sticle au fost duse în laboratorul criminaliștilor de la IPJ Alba pentru cercetări. Mai exact, criminaliștii analizează compoziția substanței din sticle ce pare a fi un material inflamabil și au ridicat urme de pe recipiente. Deocamdată s-a confirmat informația că în sticle era benzină. De asemenea, se analizează imaginile video de pe camerele de supraveghere din zonă. „Colegii noştri efectuează cercetări, activităţi informativ-operative de cercetare şi criminalistică, în vederea identificării autorului sau persoanei care a depozitat sau abandonat acele recipiente din plastic în care se găsea lichid, credem noi că este benzină, urmează să-l determinăm ca urmare a analizelor de laborator. Luăm în calcul toate ipotezele de lucru. Până la acest moment, încă nu am reuşit să identificăm persoana”, a declarat, joi, presei, comisar şef Mihai Rus, adjunct al şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba. ”Sigur, s-a creat o panică pentru că cine le-a găsit a crezut că acestea ar putea fi folosite ca material incendiar, însă, deocamdată, nu ştim. Ele erau depozitate într-o sacoşă de plastic. Într-adevăr, aveau pe capac un material textil. Urmează să stabilim cu exactitate motivul, scopul depozitării acestora”, a mai spus Mihai Rus. Acesta a precizat că la anchetă participă ”toate structurile specializate” ale Poliţiei. ”Luăm în calcul inclusiv ipoteza vizavi de folosirea acestora în scop de incendiere şi atunci participă şi colegii noştri de la structurile specializate din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale”, a afirmat Rus. Cele patru obiecte erau realizate destul de convingător și au fost găsite într-un coș de gunoi. Acestea erau puse într-o plasă de cumpărături și aveau o cârpă băgată în interiorul sticlei și pe gura acesteia. Cei care au făcut descoperirea au fost angajații Polaris, care se ocupă de curățenia stradală din oraș. Angajații au fost cei care alertat autoritățile. Comunicate noi Stiri
Haos în cartierul Colentina din București: trafic rutier restricționat, autobuze și tramvaie deviate 9 noiembrie 2022 „De vineri, linia 21 va fi deviată pe mare parte din Şoseaua Colentina. traficul auto general va folosi linia de tramvai în zona Pasajului Doamna Ghica Având în vedere că, de vineri, 11.11.2022, traficul rutier general de pe Şoseaua Colentina va fi deviat pe linia de tramvai în zona Pasajului Doamna… Citește mai mult
Raed Arafat, primele date după intervențiile în zonele inundate. Sfaturi de la șeful DSU – ce facem când vine urgia? 17 iunie 2023 Care este situatia in tara „La acest moment, cel putin la ora 21 aveam interventii in desfasurare in judetul Caras Severin, intr-o localitate, Naidas, intervenții finalizate in doua localitati, în Dolj avem interventii in desfasurare in localitatea Craiova, in Filiasi, in Cretesti, in Malaiesti, in drumul judetean 607 care a… Citește mai mult
Sărbătoare 25 februarie – Zi mare pentru credincioșii din România 25 februarie 2022 OrtodoxeSf. Ier. Tarasie, patriarhul Constantinopolului Greco-catoliceSf. aep. Tarasie al Constantinopolului Romano-catoliceSf. Cezar, medic Sfântul Ierarh Tarasie este pomenit în calendarul creştin ortodox la 25 februarie. S-a născut la Constantinopol, într-o familie influentă din capitala imperiului, urmând tatălui său în înalte funcţii publice din administraţia bizantină. Sfântul Tarasie a fost chemat… Citește mai mult