Dani Mocanu a fost condamnat la 6 ani și 5 luni de închisoare. A racolat tinere prin metoda loverboy și le-a obligat să se prostitueze Webpress, 9 ianuarie 2025 Sentința poate fi atacată cu apel. Dani Mocanu a fost inculpat, alături de alți nouă inși, unul fiind fratele său, Romario, pentru constituirea unei rețele prin care ar fi exploatat mai multe femei, vreme de șase ani, între 2011 și 2017. Indivizii ar fi racolat victimele pe care le-ar fi trimis…
Ministrul Energiei vrea prelungirea exploatării centralelor pe cărbune. Negocieri dure cu Comisia Europeană pe Planul Verde Webpress, 9 ianuarie 2025 Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat că România îşi propune prelungirea termenului de exploatare a centralelor pe cărbune, în condiţiile în care nu are cu ce să le înlocuiască în acest moment, şi a precizat că trebuie mers cu un punct de vedere unitar în faţa Comisiei Europene pentru a…
Burduja, despre vânzarea gazelor din Marea Neagră către Germania: „A fost respectată legea” Webpress, 9 ianuarie 2025 Burduja a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă, dacă a fost activată clauza prin care Rezervele Statului aveau prima opţiune pentru cumpărarea de gaz din proiectul Neptun Deep. ”Statul român are doi reprezentanţi în boardul Petrom, în conformitate cu cei 20% pe care îi avem. Achiziţia în sine, contractul,…
Primăria Buzău nu mai poate susține finanţarea echipelor de handbal feminin şi le retrage din competiţiile naţionale Webpress, 9 ianuarie 2025 „Dragi suporteri, prieteni şi iubitori ai echipei de handbal feminin SCM Gloria Buzău, după multe deliberări, conducerea clubului SCM Gloria Buzău, prin hotărârea Comitetul Director, a luat o decizie care nu a fost deloc uşoară: retragerea echipelor de senioare şi tinret din Liga Florilor MOL şi Campionatul Naţional Feminin de…
Țara membră NATO și UE care amenință cu suspendarea ajutorului pentru Ucraina Webpress, 9 ianuarie 2025 Fico a acuzat Kievul că i-a provocat pagube țării sale prin faptul că nu a extins acordul privind tranzitul gazelor cu Federația Rusă. El a amenințat cu măsuri de retaliere, prin tăierea livrărilor de energie către Ucraina, iar joi a spus că guvernul slovac ar putea de asemenea stopa ajutorul…
Fost judecător: „Cu ochii închiși aș fi admis cererea lui Călin Georgescu. Am depus o cerere de intervenție” Webpress, 9 ianuarie 2025 „Cererea noastră din intervenție e făcută în numele unei asociații, mica Europa, o să mai auziți de ea, care se subintitulează Asociația pentru Normalitate. Că, din păcate, aproape sau nimic nu mai e normal în țara asta, după cum vedem. Deși eu sunt jurist, judecător, nu e făcută strict juridic,…
Tanczos Barna a participat la comemorarea masacrului de la Siculeni alături de ministrul Culturii al Ungariei Webpress, 9 ianuarie 2025 Comemorarea a avut loc în Ținutul Secuiesc la 261 de ani de la masacrul de la Siculeni în care au murit peste 200 de persoane. Tanczos Barna a lăudat rațiunea de care a dat dovadă poporul maghiar și faptul că acesta a arătat că este o comunitate puternică în România….
STUDIU. În ce orașe din România s-au scumpit cel mai mult locuințele în ultimii cinci ani Webpress, 9 ianuarie 2025 ”Creşterea salariilor medii într-un ritm mai rapid decât majorarea preţurilor a îmbunătăţit accesibilitatea locuinţelor în România, spre deosebire de alte ţări din regiunea Europei Centrale şi de Est (ECE), precum Polonia, Cehia sau Ungaria, unde preţurile şi chiriile au înregistrat creşteri semnificative”, potrivit celor mai recente analize citate de Colliers….
Protest de amploare al angajaților Penitenciarului de la Mioveni, vineri, în parcarea instituției. Ce REVENDICĂRI au oamenii Webpress, 9 ianuarie 2025 ”Sindicatul Alianţa Mioveni şi Dreptatea 2010, organizaţii sindicale de la nivelul Penitenciarului Mioveni şi Spitalului Penitenciar Mioveni, organizează un protest care va avea loc mâine, 10 ianuarie 2025. Manifestaţia, organizată în parcarea Penitenciarului Mioveni, va avea loc în intervalul orar 7.30-12.30 şi vor participa aproximativ 100 de poliţişti de penitenciare….
Tipuri de oameni toxici pe care trebuie să-i eviți. De cine trebuie să te ferești și de ce Webpress, 9 ianuarie 2025 Tipuri de oameni toxici pe care trebuie să-i eviți pentru a nu-ți influența viața în mod negativ. Tipuri de oameni toxici Oamenii toxici sunt acele persoane care ne trag în jos, ne împiedică evoluția sau care, pur și simplu, prin atitudinea lor ne transmit o stare de indispoziție sau ne…
The American Spectator: „Opriți hoția în România – Un caz sinistru. Încă un punct de decădere în cariera secretarului de stat al lui Biden, Antony Blinken”. Articolul a ajuns în mâna lui Donald Trump Webpress, 9 ianuarie 2025 „O criza politică periculoasă a fost declanșată în România de administrația Biden la începutul lunii decembrie, când secretarul de stat Antony Blinken a susținut că o „interferența rusă” „la scară largă și bine finanțată” este de vină pentru victoria neașteptată în primul tur al alegerilor prezidențiale din România a unui…
Ungaria anunță lovitura anului. Cum vrea să se răzbune pe Ucraina, pentru tăierea gazelor? Webpress, 9 ianuarie 2025 „Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei a reacționat destul de agresiv la știrile de ieri despre creșterea prețurilor la gazele naturale ca urmare a închiderii tranzitului gazelor ucraineene, iar astăzi (miercuri – N.R.) a fost înregistrat un proiect de lege pe site-ul parlamentului ucrainean care vizează închiderea gazelor naturale și a…
Schimbări radicale ale vremii: cod galben de VISCOL. Zonele afectate de îngheț – HARTA Webpress, 9 ianuarie 2025 INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 10 ianuarie, ora 06 – 11 ianuarie, ora 10Fenomene vizate: precipitații moderate cantitativ, ninsori la munteZone afectate: conform textului În intervalul menționat, temporar vor fi precipitații moderate cantitativ, mai ales sub formă de ploaie în zona joasă din Banat, Crișana și Moldova, mixte în Maramureș…
Poșta Română a anunțat când face plata pensiilor pe luna ianuarie 2025 Webpress, 9 ianuarie 2025 Echipele Poștei Române sunt pregătite să asigure un proces eficient și rapid pentru distribuirea pensiilor, a transmis compania. Zilnic, peste 14.000 de persoane vor fi mobilizate în acest proces, dintre care peste 10.000 sunt curieri poștali. Managementul Poștei Române le mulțumește salariaților care își îndeplinesc atribuțiile cu profesionalism și devotament,…
O nouă minivacanță de 3 zile în ianuarie, pentru milioane de români. Zile libere 2025 – calendarul complet Webpress, 9 ianuarie 2025 Iată care sunt zilele libere care urmează în 2025: 24 ianuarie (vineri – Ziua Unirii Principatelor)18 aprilie (vineri) – Vinerea Mare20 – 21 aprilie (duminică şi luni) – Paştele1 mai (joi – Ziua Muncii);8 – 9 iunie (duminică şi luni) – Rusalii15 august (vineri – Sfânta Maria);30 noiembrie (duminică –…